More

    FOTOGALERIE. SINUCIGAȘ salvat de pompieri. Amenința că se aruncă de pe bloc

    Cu puțin înainte de ora 12, un cetățean anunța faptul că o persoană, aflată pe acoperișul unui bloc cu patru etaje, amenință cu suicidul.

    A început derularea unei misiuni complexe, în care au fost implicate mai multe structuri aparținând M.A.I. si S.A.J.
    La adresa indicată, au ajuns echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean, care au fost suplimentate cu forțe al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

    Jandarmii au urcat pe acoperișul blocului și au reușit imobilizarea persoanei, care se afla într-o stare mare de agitație. A fost nevoie și de prezența unui medic, care a sedat persoana, iar pompierii militari au intervenit cu ajutorul autospecialei de lucru la înălțime pentru preluarea si coborârea bărbatului.

    Acesta a fost predat echipajului medical pentru a fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE