More

    FOCURI de armă la granița cu Ucraina. Polițiștii de frontieră, nevoiți să-și folosească pistoalele

     

    Sâmbătă după-amiază, la granița cu Ucraina s-au auzit focuri de armă. Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să/și folosească pistoalele din dotare pentru a prinde mai mulți traficanți de țigări. 

    Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, 7.320 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 84.200 lei.

    În data de 17 iunie 2018, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a observat un aparat de zbor de mici dimensiuni care se deplasa spre pe teritoriul României, dinspre Ucraina.

    Colegii noștri au procedat la monitorizarea acestuia iar la scurt timp au observat cum acesta a lăsat doua colete pe o stradă din localitatea Sighetu Marmației.

    Imediat, polițiștii de frontieră s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au reținut un cetățean român, domiciliat pe raza județului Maramures, în vârstă de 38 de ani.

    În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 990 pachete, de proveniență ucraineană, în valoare de 11.400 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

    În cauză se efectuează cercetări su aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

    Și polițiștii de frontieră de la Sectorul PF Brodina au observat, în data de 16 iunie a.c., în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care transportau către interiorul țării colete voluminoase.

    Lucrătorii noștri au intervenit pentru reținerea celor în cauză, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite, fapt pentru care au fost trase cinci focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

    În zonă au fost descoperite 13 colete care conțineau cantitatea de 6.330 pachete a căror valoare se ridică la suma de 72.800 lei.

    Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări pentru indentificarea persoanelor implicate și documentarea activității infracționale.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE