More

    Sătmarul se înfrățește cu un județ din Germania

    După mai mulți ani de colaborare în mai multe domenii de activitate, județele Satu Mare și Ostalbkreis vor semna un protocol în care cele două județe se vor înfrăți. Inițiatorul acestui demers este cunoscutul sătmărean Iosif Seppessy, vicepreședinte al ”German Business Club”, care va însoți delegația germană la Satu Mare. Protocolul de înfrățire va fi semnat duminică, la sediul Consiliului Județean.

    Programul delegației germane la Satu Mare
    Delegația germană, din care vor face parte Iosif Szepessy, prefectul și președintele județului Ostalbkreis, Klaus Pavel, respectiv Henry Forster, Stefan Weber, va ateriza pe aeroportul din Debrecen vineri, în jurul orei 12.00. În jurul orei 15.00, delegația va ajunge la Carei unde va fi întâmpinată de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, și primarul municipiului Carei, Kovacs Eugen.

    Delegația germană va ajunge în Satu Mare în jurul orei 17.00, urmând să participe, de la ora 19.00, la concertul festiv al Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare în P-ța 25 Octombrie, parte a programului oficial de deschidere a Festivalului Vinului din Satu Mare.

    A doua zi
    A doua zi, sâmbătă, o parte dintre reprezentanții județului Ostalbkreis, însoțiți de vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, vor vizita Țara Oașului. Vor ajunge la Huta Certeze, la Luna Șes, la Negrești Oaș.

    În Capitala Țării Oașului, delegația germană va fi primită de primarul Aurelia Fedorca la Muzeul Etnografic din Negrești-Oaș unde va avea loc o expoziție în aer liber, prezentarea meșteșugului tradițional, o masă tradițională și un program cultural.

    Tot sâmbătă, o altă parte a delegației germane, însoțită de președintele Pataki Csaba, va vizita Depozitul ecologic de deșeuri de la Doba, Spitalul Județean Satu Mare, după care se va îndrepta spre Țara Oașului.

    Semnarea protocolului de înfrățire
    Duminică, de la ora 10:00, la sediul Prefecturii Satu Mare va avea loc o ședință de lucru având ca temă principală ”Viziuni posibile despre viitoarea colaborare”. Cu această ocazie se vor purta o serie de discuții privind colaborarea dintre cele două județe pe tema învățământului dual, a managementului deșeurilor și a sistemului de sănătate.

    După o pauză de cafea, de la ora 12.00 va avea loc Ceremonia festivă de semnare a contractului de parteneriat între Ostalbkreis și județul Satu Mare. Cu această ocazie vor lua cuvântul atât prefectul județului german, Klaus Pavel, cât și președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba.

    Alte vizite în județ
    După semnarea Protocolului de înfrățire, delegația germană va participa, după-amiază, la programul cultural organizat în cadrul Festivalului Tradițiilor și al Meșteșugurilor Populare de la Amați, apoi, seara, cel mai probabil, va participa la Festivalul de Jazz de la Turnul Pompierilor.

    Luni, delegația germană va părăsi orașul Satu Mare spre Aeroportul din Debrecen. În drum spre Debrecen, oficialii germani se vor opri la Carei unde vor vizita firma Polipol, pentru fabricarea mobilei tapițate, prezentarea educației duale, Polipol împreună cu reprezentanța Liceului Tehnologic „Simion Bărnuțiu” din Carei.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE