În zilele noastre democratice asistăm la o tensionare a vieţii politice, sociale şi psihice. De pe chipul multor români rămaşi acasă au dispărut zâmbetul şi optimismul. Nu analizez situaţia celor care sunt „imuni” la astfel de tensiuni! Inechitatea, apartenenţa politică, lipsa de profesionalism, mediocritatea, violenţa verbală, grija zilei de mâine, lipsa unui loc de muncă, labilitatea perspectivei stabilităţii economice, disputele politice sterile, arestarea unor demnitari, ipoteticul război, scăderea consumului – iată doar câteva elemente care induc o stare de tensiune socială şi psihică în societatea noastră democratică. „Lupta pentru supravieţuire” este crâncenă şi nu ţine seama întotdeauna de valorile morale, profesionale sau personalitatea individului din societate.
Dacă vorbim de o tensionare a vieţii sociale putem observa faptul că nouă ni se „proiectează”, prin intermediul tuturor mijloacelor posibile, imaginea deformată a unor realităţi regizate special pentru a ne induce în eroare. Este din ce în ce mai des uzitată expresia: „La noi ca la nimenea!”. Politicienii se luptă în arenele Puterii. Noi ne uităm la televizor neputincioşi, „cu ochii cât cepele”, până noaptea târziu. Ascultăm cuvintele rostite „valvârtej” de gura unor „păcătoşi”, care „bat apa-n piuă”. Avem nevoie de amendamente şi legi noi, care să-i susţină mai eficient pe întreprinzătorii particulari. Nu să-i băgăm în puşcării! Aproape în toate locurile publice auzim comentariile vehemente ale „supuşilor din popor”, pe care nu le prea bagă nimeni în seamă. Efectele tensiunilor de la „capul peştelui” se răsfrâng asupra: familiei, colegilor de muncă, tinerilor şi copiilor noştri. La toate acestea se adaugă mesajele indecente, instabilitatea familială, filmele pline de violenţă şi multe alte „ingrediente”. Mult dorita Libertate, fără limite creştine, ni le oferă zilnic cu nonşalanţă şi cu multă, multă generozitate.
Tensiunea vieţii psihice atinge limitele disperării în anumite siutaţii, ca o consecinţă a vieţii contradictorie. Tinerii sunt derutaţi şi descurajaţi pentru că nu au perspectiva unui „loc de muncă sigur şi bine plătit”. Măcar cât reprezintă „coşul zilnic”!. Tensiunea în familie creşte în momentul în care tinerilor li se solicită, înainte de angajare, să aibă experienţă într-un domeniu sau altul. De unde experienţă, dacă tânărul abia a terminat facultatea!? Mulţi dintre ei nu pot să-şi întemeieze o familie pentru că starea lor materială este precară. În interiorul lor „domneşte” lupta dilemelor. Nu-şi găsesc locul în societate. Alţii se pierd pe calea deznădejdii: presărată cu alcool, droguri şi fapte reprobabile. Lumea lor interioară nu este conectată la interesele celor, care nu vor să mai ştie de ei, de problemele lor cotidiene, de nevoia de a se simţi importanţi şi utili în societate. Tinerii, care au o susţinere din partea părinţilor, mai răzbesc în viaţă. Într-un final, doresc şi ei să se realizeze în mod independent, din punct de vedere profesional.
Invidia şi frustrarea domină de multe ori psihicul unor semeni de-ai noştri, pentru că nu ştiu care sunt modalităţile de a ajunge la performanţă într-un domeniu sau altul al muncii lor. A nu şti e mai greu decât a munci! Nimeni nu le spune, nu le explică şi de-aici se naşte o teamă interioară, care duce la declanşarea violenţei în relaţiile interpersonale şi neîncrederea în sine. Suspiciunea este prezentă în multe situaţii de viaţă. Orgoliul devine un „judecător nemilos”, care terorizează minţile tinere. Amintiţi-vă! Nu e om fără de păcat, în lumea asta de lut şi cenuşă, chiar dacă voi şedeţi ca nişte „justiţiari” pe tronuri de ceară!
Dumitru Ţimerman