More

    Corul din Medieş a concertat în Muntenegru

    La invitaţia Ambasadei Muntenegrului, luni, 18 iunie, Corul Mixt Medieşana din Medieşu Aurit, dirijat de profesorii Ileana şi Ioan Petrovici, a participat la o recepţie organizată de Excelenţa Sa Nagy Ferdinand, ambasadorul României în Muntenegru, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Recepţia s-a desfăşurat pe puntea bricului Mircea, ancorat în portul Tivat, alături de comandantul vasului-şcoală şi echipajul său, împodobit sărbătoreşte pentru acest eveniment. Programul prezentat de Corul Medieşana a cuprins Imnul Naţional al României, Imnul Naţional al Muntenegrului, cântece patriotice şi prelucrări de folclor. Ţinuta impecabilă a formaţiei corale, cât şi nivelul interpretativ au fost apreciate de ambasadorii celorlalte ţări invitate la acest eveniment.

    Ambasada României din Muntenegru a transmis Corului Medieşana, care a a fost însoţit la acest eveniment de domnul Radu Iancu, ca organizator şi membru al corului, mulţumiri pentru efortul făcut pe un drum dificil de peste 1000 km pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Au mai cântat Roman Lavinia, elevă în clasa a 8-a din Medieş, Silaghi Emanuel şi Muscan Mihai.

    În ziua următoare coriştii din Medieş au vizitat Croaţia, vechea cetate din Dubrovnic, iar în ziua de miercuri au susţinut un concert religios la Biserica Ortodoxă din Kotor, o adevărată perlă a Adriaticii. Medieşenii se întorc în ţară cu satisfacţia unui eveniment împlinit, prilejuit de Anul Centenarului. Pe această cale, Corul Medieşana mulţumeşte în primul rând dirijorilor Ileana şi Ioan Petrovici, precum şi sponsorilor Alu Menziken şi Top Design Furniture din Medieşu Aurit.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE