More

    Criză de locuințe pentru specialiștii din sănătate. Consiliul Județean caută soluții

    Consilierii județeni grăbesc procedurile pentru repartizarea locuințelor destinate tinerilor specialiști din sănătate. Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a propus completarea ordinii de zi a ședinței ordinare, din data de 27 iunie, cu proiectul privind aprobarea, în fază de propunere, a criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor destinate închirierii, în mod exclusiv pentru tinerii specialiști din sănătate, din blocul de locuințe realizat prin ANL, de pe strada Tudor Vladimirescu din Satu Mare. Pentru cele 16 locuințe din acest imobil au fost depuse peste 60 de cereri.

    În cadrul ședinței de Consiliu Județean desfășurată în data de 27 iunie 2018, aleșii județeni sătmăreni au votat toate proiectele propuse pe ordinea de zi. Astfel, s-a aprobat rectificarea bugetului general consolidat al județului Satu Mare pe anul 2018, dar și cofinanțarea proiectului “Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Satu Mare / Regiunea Nord-Vest, în perioada 2014-2020”. Suma aprobată spre cofinanțare este de 74.643,58 de lei, reprezentând 1% din valoare eligibilă a proiectului.

    S-a votat și darea în folosință gratuită către Casa Județeană de Pensii Satu Mare a unor spații medicale situate în imobilul “Ambulatoriu integrat” din municipiul Satu Mare și în imobilul “Clădire principală Spital” din orașul Negrești-Oaș. În aceste spații vor funcționa cabinete de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

    În cadrul ședinței, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a propus completarea ordinii de zi cu proiectul privind aprobarea, în fază de propunere, a criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor destinate închirierii, în mod exclusiv pentru tinerii specialiști din sănătate, din blocul de locuințe realizat prin ANL, de pe strada Tudor Vladimirescu din Satu Mare. Pentru cele 16 locuințe din acest imobil, au fost depuse peste 60 de cereri.

    Un alt proiect care a primit votul aleșilor județeni a fost cel privind aprobarea achiziționării unor servicii juridice de consultanță și/sau reprezentare a Biblitecii Județene Satu Mare, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare, iar proiectul privind actualizarea Monografiei economico-militare a județului Satu Mare 2018, a primit și el undă verde din partea consilierilor.

    A urmat, apoi, aprobarea a două proiecte care vizau modificarea Statului de funcții al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și al aparatului propriu al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare.

    La ultimul proiect de pe ordinea de zi consilierii județeni au aprobat atribuirea licențelor de traseu pentru serviciul de transport public județean de persoane prin curse regulate speciale, pentru traseele Acâș – Satu Mare – Zollner Păulești și retur, Turț – Satu Mare DRM (Draxlmaier) și retur, pentru transportul muncitorilor.

    La finalul ședinței, la punctul Diverse, președintele Pataki Csaba a mulțumit grupurilor din Consiliul Județean pentru participarea la evenimentul de semnare a Înțelegerii de Cooperare între Județul Satu Mare și Districtul Ostalb din Germania, eveniment care a avut loc în data de 24 iunie 2018. Mulțumiri au fost aduse și Centrului Turistic Vama, reprezentanților Primăriilor din Carei și Negresti-Oaș, pentru buna organizare de care au dat dovadă cu ocazia vizitei delegației din Germania, în aceste localități.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE