More

    Ford furat din Germania, descoperit la Petea. Șoferul, un tânăr de 20 de ani, riscă pușcăria

    Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Petea au indisponibilizat un autoturism marca Ford Focus, în valoare de 27.600 lei, care figura în bazele de date ca fiind căutat de către autoritățile din Germania.

    În data de 27 iunie a.c., în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român Andrei V., în vârstă de 20 de ani, la volanul unui autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în Germania.

    În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale, alertă introdusă de autoritățile din Germania.

    Autovehiculul, în valoare de aproximativ 27.600 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

    În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE