More

    Castorică a terminat-o cu luxul

    004737

    De-o vreme încoace, gura îi tot tace, luxu tare-i place, dar nu şi-l mai poate permite. Este vorba de Castorică, care s-a mutat din hotelul Radisson din Bucureşti într-o garsonieră insalubră, periferică şi ieftină. Nu că aşa ar fi vrut, dar nu i se mai decontează chiria luxoasă din al poporului avut. În pofida pregătirii armate de intervenţionist al Securităţii, îi este greu să se obişnuiască cu noile condiţii. Regretă cu lacrimi de rozător al neamului restaurantul luxos al hotelului. Acum trebuie să se mulţumească cu o şaormărie sau o covrigărie, iar în zilele bune mai poate trage o raită pe la vreo patiserie. Nu de alta, dar banii sunt tot mai puţini, căci i-a cheltuit pe tot felul de babuini pe care i-a angajat la cabinet pe vremurile în care fondurile din şantaje curgeau ca apa la robinet. Castorică plânge cu lacrimi de sânge după acele vremuri care niciodată nu se vor mai întoarce. Dar vede totuşi partea plină a paharului, gândindu-se că se antrenează pentru dieta arpacaşului. Căci nici la puşcărie nu îi va fi cu mult mai bine. Singurul pierzător va fi statul, care va fi obligat să-i achite şi aici cazarea şi mâncarea. De băutură va trebui să se lase, căci din partea casei va primi doar apă chioară.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE