More

    Sătmărenii pot scăpa de deşeurile electrice şi electronice în week-end

    Asociaţia RoRec, împreună cu Primăria Municipiului Satu Mare, organizează în acest week-end o nouă campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE). Astfel, în cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, în Satu Mare vor fi deschise zece puncte provizorii de colectare unde cetăţenii pot aduce deşeurile electrice şi electronice de care doresc să se debaraseze responsabil. Acestea sunt amenanjate în Cartierul Micro 16 – lângă Grup Şcolar “Emil Palade”, Cartierul Micro 14 – lângă Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade”, Cartierul Micro 15 – lângă Şcoala Gimnazială “Bălcescu Petofi”; Cartierul Micro 17 – lângă Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”; strada Botizului – lângă Şcoala. Nr 13; Cartierul Solidarităţii – lângă Liceul Teologic Ortodox “Nicolae Steinhard”; Piaţa Titulescu – lângă Şcoala Generală Nr. 10; Cartierul Satmărel – la căminul cultural; Carpati II – lângă Şcoala Gimnazială “Octavian Goga” şi strada Rodnei – lângă Şcoala Gimnazială “Vasile Lucaciu”. Asociaţia RoRec, împreună cu Primăria Satu Mare, oferă o soluţie şi cetăţenilor ce deţin deşeuri electrice grele sau voluminoase: preluarea gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă.
    Cei interesaţi au la dispoziţie un număr apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă: 0800 444 800.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE