More

    Două reviste necesare şi atractive!

    Urmăresc cu destulă atenţie, în presa vremii, apariţia a două reviste, prin excelenţă, asemănătoare ca tematică. Cel puţin aşa ar trebui să fie! Este vorba de revista “Vitralii – Lumini şi umbre ”, o revistă a veteranilor din Serviciile Române de Informaţii, al cărei director este col. (r) Filip Teodorescu, ce apare pe plan naţional încă din 2009, ajungând azi, cu cel mai recent număr 35. Prezenta are 156 de pagini şi are o prefaţă interesantă, drept editorial cu un titlu incitant “Lumini şi umbre … de ziua Europei” semnată de col.(r) Hagop Hairabetian, care dezbate problema “scârţâitului” acestui edificiu numit Europa. Din 1993, Uniunea Europeană a atras până acum peste 500 milioane de locuitori, care ar fi trebuit să aibă de mult o contribuţie, exact ca şi a unui stat, dar… s-a constatat că popoarele nu vor să renunţe la identitatea naţională şi nu poate fi un stat de sine stătător, după modelul SUA (chiar şi acolo unele state n-au renunţat la cutume, mai ales în justiţie). Sigur, autorul descrie situaţia Angliei cu răsunătorul “Brexit”, apoi, pe rând, state ca Polonia – cea mai iubită ţară a Occidentului şi totuşi pedepsită conform art.7, adică fără drept de vot, făcându-i pe aceştia să aibă gândul de evadare! Aminteşte Grecia, cu uriaşele datorii externe, care cedează unei companii chineze Portul Pireu, de la porţile Atenei. Este pentru UE o pierdere mare, mai ales că Grecia este membră NATO, iar în acest port pot acosta vase din Flota a 7-a americană. La fel, străinii au pus ochii şi pe portul Salonic. Legat de Ungaria, autorul spune că atitudinea ei incită pe cei din grupul Vişegrad, iar înţelegerile dintre Orban şi Putin le ştie toată lumea de la Bruxelles. S-ar putea ca Ungaria să aibă un regim special? Vom vedea când în 2019 pentru şase luni vom avea preşedinţia UE!

    Despre imigrare, autorul susţine că Grecia şi Italia sunt sufocate, iar alte state nu acceptă această migraţie. Românii s-au bucurat când au fost primiţi în UE, mai ales după anii lungi de dictatură, crezând că vom avea drepturi depline, egale cu celelalte ţări democratice. Noi şi bulgarii suntem priviţi ca nişte rude sărace care nu au voie să calce pe covoarele Schengen-ului. Unii se bucură de acest fapt ciudat. Parcă suntem priviţi ca şi cei din lumea a treia, iar Uniunea livrează pentru noi mărfuri “speciale” , cu marcă superioară, dar de calitate inferioară. La noi este bun tot ce-i interzis afară. Marile magazine apărute ca ciupercile după ploaie acaparează, “colectează” veniturile populaţiei, făcându-ne, treptat, o societate preponderent de consum. Nu-i drept. O ţară cu un popor ca al nostru merită mai mult respect şi consideraţie.

    Aprovizionăm din abundenţă, în schimbul “tratamentului” oferit, Occidentul cu medici, cu mână de lucru calificată şi mai puţin calificată – bună pentru “căpşunării”. Şi asta cu preţul dureros al ruperii de familii şi de copii. Mi s-a părut cel mai interesant material al acestui număr, desigur, fiind altele reuşite privind Actul Marii Uniri şi, implicit, voinţa ardelenilor de a se uni cu Ţara, amintindu-i pe cei din Sighet, Bistriţa şi Năsăud, din Deva, Sibiu, Braşov, Oradea, Carei, Arad, Timişoara, conchizând Aurel V. David, autorul materialului că “Istoria o scriu învingătorii!”.

    Un material important e semnat de istoricul clujean Vasile Lechintan şi un altul semnat de Mihai Racoviţan. Multe materiale dezbat tema Marii Uniri, dar şi capitole legate de memorie profesională, prezentându-ne volume despre decembrie 1989. Ghe. Ciul semnează “Sloganuri periculoase…”, cu adaptare din Ziarul “Unirea” din Alba Iulia, din 10.01.2018. Îmi place “Pagini literare” cu poezii semnate de Mircea Dorin Istrate, Corin Bianu, Emil Dreptate, Ioan Florian, Constantin Matei şi Dumitru Dănău.
    A doua revistă, intitulată atât de frumos “Eroii neamului”, este a judeţului nostru, finanţată de Consiliul Judeţean Satu Mare şi de o serie de firme. Redacţia şi colaboratorii se străduiesc să scoată număr de număr mai interesant şi o face, deşi apare cu 35 de numere, ultimul fiind unul din cele mai reuşite, cu peste 23 de semnatari, printre care mi-am întâlnit fosta elevă, ingineră, pictoriţă de prestigiu în Montreal, cu expoziţii pe care le-am văzut şi le-am apreciat în 2009-2011 la vernisaj acolo. Este vorba despre Angela Faina, care semnează în finalul revistei “Eroii neamului” un interesant material intitulat “Ecouri canadiene”. Are ce comunica, ea stabilindu-se în Canada încă din 1998. Am colaborat şi eu la “Candela de Montreal”, al cărei suflet rămâne Victor Roşca şi care o apreciază enorm pe Angela Faina. Revista se bucură de prezenţa unor semnatari cunoscuţi : Daniela Bălu, Cristina Mareş, Mirel Câmpean, Carol Koka, Cristina Gherman, Mirel Ciubotă, Mihaela Sălceanu, Lacrima Istrăuan, Cătălina Satmari şi mulţi alţii. Revista trebuie să ajungă la evenimentele importante ale judeţului, acolo unde trebuie să fie prezenţi şi mulţi care, sub egida lor, apare revista, adică cei din Asociaţia “Cultul eroilor” – filiala Satu Mare. Numai aşa revista îşi atinge scopul de a face educaţie patriotică. În rest, această revistă este binevenită, lucrată şi gândită număr de număr, încât atrage atenţia prin diversitatea materialelor.

    Teodor Curpaş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE