O știre difuzată vineri pe toate canalele mass-media a rămas total nebăgată în seamă. Judecătorii de la Inalta Curte de Casație și Justiție au acceptat cererea procurorilor de la DNA să înceapă mai devreme cu 3 luni judecarea dosarului referendumului, a cărui acuzat șef este ministrul Liviu Dragnea. Dincolo de premiera unui asemenea acceptări, ne pune pe gânduri și ineditul cererii DNA către judecători pentru a începe mai repede procesul într-un asemenea caz cu mare greutate. Nu intelegem de ce procurorii se grăbesc așa de mult pentru solutionarea acestui caz, nu pricepem deloc ( sau doar ne facem) de ce atâtea presiuni pentru judecarea cu celeritate a cazului, și mai grav, nu înțelegem de ce judecătorii de la Înalta Curte au cedat așa de ușor în fața insistențelor DNA.
Oare nu sunt zeci de dosare grele de corupție care așteaptă de ani de zile să fie judecate? Nu sunt oare procese celebre care trenează de foarte mult timp în instanțe? Acum toată floarea cea vestită din DNA își canalizează forțele să câștige procesul cu Liviu Dragnea. Și nimic nu le stă în cale!
Oare nu există inamovibilitatea judecătorilor? Sau Procuratura are puteri mărite în sistemul judiciar, așa cum funcționa pe vremea lui Ceaușescu? Ne aducem aminte de demersurile fără precedent ale Monicăi Macovei, pe vremea când era ministru al Justiției, când voia puteri sporite pentru procurori. Acum își vede visul împlinit. Procurorii DNA bat cu pumnul în masă iar judectorii se execută.
Nu am uitat cum, anul trecut, vechilii DNA cotrobăiau prin curțile oamenilor, îi înghesuiau pe oameni în dube ale poliției, îi săltau de acasă sau de la serviciu pentru a-i duce la audieri în numele unei așa zise suspiciuni de fraudare a referendumului. Dacă e ordin, cu plăcere! Marea mobilizare a procurorilor DNA a dus ca numai în câteva luni să fie întocmit un dosar penal pentru infracțiuni inventate, dar care dau bine la opinia publică.
Nu e departe de noi imaginea din istoria recentă a marilor dosare fabricate de comuniștii întregii intelectualități interbelice, a căror singură vină a fost faptul că ei se opuneau unui organism străin de neamul românesc: comunismul. Dar cum întregul eșafodaj așa zis penal trebuia să poarte un nume, noi i-am zis: Traian Băsescu. De la el a pornit întreaga regie pusă la cale de DNA. A fost vorba despre o mobilizare generală în rândul procurorilor din toată țara, de la toate nivelurile, pentru a demonstra clar ce voia Băsescu: demonstrarea fraudării referendumului. Nimeni din șleahta DNA nu s-a preocupat de fraudarea alegerilor preziednțiale din 2008, când Traian Băsescu a câștigat un nou mandat prin furăciuni masive de vot. Un caz extreme de grav, unic în istoria electoral post-decembristă.
Marius Oproiu