More

    Raul is back in business! Ce număr va purta atacantul la FCSB şi prima declaraţie la reîntoarcere

    Raul Rusescu, de la Steaua Bucuresti, se bucura de un gol marcat, in meciul cu Aalborg, din prima etapa a grupelor Ligii Europa, in Bucuresti, joi, 18 septembrie 2014. LAURENTIU MICH / MEDIAFAX FOTO

    FCSB a anunţat luni după-amiază oficializarea transferului atacantului în vârstă de 30 de ani, Raul Rusescu, fotbalist care va purta tricoul cu numărul 24, aşa cum a făcut-o la precedentele sale mandate la echipa roş-albastră.

    Fostul fotbalist de la gruparea turcă Osmanlispor a efectuat, potrivit siteului oficial al vicecampioanei, primul antrenament alături de trupa lui Nicolae Dică. “Mă bucur foarte mult că, în sfârşit, lucrurile s-au rezolvat. Mai bine mai târziu decât niciodată! Aştept cu nerăbdare să redebutez la echipa la care mi-am dorit mereu să joc. Sunt nerăbdător, încrezător şi sper să ajut cât mai mult şi, mai ales, cât mai bine, la îndeplinirea obiectivelor echipei din acest sezon. De asemenea, abia aştept să evoluez din nou în faţa suporterilor noştri, care au fost mereu extraordinari”, a spus atacantul vâlcean pentru siteul oficial al formaţiei lui George Becali.

    “Ruse este un jucător care a mai fost la această echipă. E un jucător cu mare experienţă, a avut evoluţii foarte bune la acest club. Chiar dacă vine după o perioadă în care n-a evoluat, am mare încredere în el. L-am cunoscut în perioada în care am fost secundul lui Costel Gâlcă. El poate juca şi număr 10, dar şi număr 9, vârf. Atunci când există concurenţă, jucătorii îşi dau mai mult silinţa la antrenament”, a declarat, aseară, antrenorul Nicolae Dică.

    FCSB se află pe locul 5 după trei etape scurse din Liga 1 Betano, cu patru puncte. Duminică, de la ora 21:00, FCSB dă piept cu Gaz Metan, într-un meci din etapa a patra a Ligii 1 Betano.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE