Poate ați observat, stimați cititori, că mi-a plăcut mereu să scriu despre oamenii valoroşi pe care-i cunosc, la unii dintre ei încercând să descopăr niște trăsături care-i fac să iasă din comun. Azi, 9 august, scriu despre un om cu totul aparte și nu trebuie să caut ceva deosebit pentru că, prin naștere, acest om este deosebit.
Dincolo de acele zăvoare ale multor lacrimi ascunse, prin tăcuta trecere a timpului ne revin mereu în minte, mai ales când intrăm în zodia leului și când pașii, cei de demult, ai unui drum parcurs și ne trezim, imaginar, trecând prin holdele copilăriei. Interesant că doctorul Constantin Rațiu nu simte, în ciuda unora, că ar face parte din “generația expirată” pe care unii gureși încearcă să-și acopere incompetența. Și sunt mulți din aceștia, pe care Bunul Dumnezeu îi rabdă. Îi vedem de sus și până jos cum se bălăcăresc și se arată, reciproc, cu degetul, uitând că “poporul suveran” nu-i va ierta!
Acum scriu ceva obișnuit despre Costică Rațiu, gândindu-mă că a pășit puternic, precum un leu, pe scările nevăzute ale timpului, în minte, în suflet, de la o vreme chiar păcălind moartea… și dacă orașul acesta, pe care-l iubește atât de mult, ar avea o icoană, atunci Costică Rațiu ar fi acolo, prin bunătatea sufletului lui, prin sinceritate, prin cuvântul bun însoțit de zâmbetul bucuriei și mai ales prin bunul său simț!
Sunt câteva trăsături ale acestui om minunat, care, interesant, e ca o biserică tocmai prin faptul că adună oamenii, nu-i împrăștie!
În tot ce face, dr. Rațiu demonstrează că în familia sa educația n-a avut secrete și… exact așa a procedat și el, încât tinerii medici Cosmin și Cosmina au împrumutat multe din ele și… se transmit generației tinere cu atâta pricepere! Prin icoana despre care vorbeam și care există în sufletul lui C. Rațiu, se păstrează rădăcinile acestui neam, în care se găsesc bunicii dragi, părinții, frații, surorile, fiii și nepoții! Așa se perindă în familie buna – creștere, simțul măsurii și al dreptății, educația sănătoasă și echilibrul în toate. Când vorbești cu C.Rațiu, își aduce aminte de toți cei buni ai săi pe care-i păstrează în colțul drag al inimii.
Dr. Rațiu a trăit în vălmășagul uraganelor, în vremuri abătute, ca o năpastă asupra neamului acesta, invocat de Marin Preda, “eră a ticăloșilor”, când au existat și oameni miloși, cu credință în Dumnezeu și în Biserică. Poate de aceea îl asculți pe C.Rațiu cântând pricesne în biserică și ieșind în evidență cu vocea-i superbă exact ca a unui tenor cultivat într-un prestigios conservator! Sunt zile, evenimente de bucurie, dar și de tristețe, pe care doctorul Rațiu și întreaga familie nu le pot uita, tristețe pe care n-o poți spăla cu râuri de lacrimi, știind că ele se nasc din nou la izvoare.
Rămâne doctorul Rațiu mândru de rădăcinile sale și așa va fi până ce Măritul Părinte al îndurărilor îl va ține pe acest pământ. Să-l țină mult!
Are un titlu de noblețe, aproape unic: OM! Și poartă o medalie de mândrie strămoșească, înnobilând sufletele noastre, ale celor care-l cunoaștem din “generația expirată”.
Dacă l-am pune să prezinte, cum știe el, scara trăirilor nesfârșite urcată de el, până ajunge la omul împlinit de azi, bucuria cea mai mare ar rămâne familia. Este exemplu în acest sens, fiind un parcurs temeinic, pas cu pas, cu răbdare ardelenească, gospodărește înaintând, urcând și trepte profesionale, culturale și științifice. Este acest om personajul principal al prezentului eseu, cu credință în Dumnezeu și în Biserică, “Mama noastră a tuturor”, cum spunea Înaltul Domn al Limbii și Poeziei Române – Mihai Eminescu.
Eroul meu, acest doctor minunat, a pășit dintr-un secol în altul și a făcut cu “generația expirată” tot ce s-a priceput să facă bine și după puterile lui, dar tot ce a făcut s-a dovedit a fi temeinic! Azi, trecând prin aceste pamflete ale tranziției, subțiri în merite postdecembriste, noi, care am lăsat o țară prosperă urmașilor, privim această harababură în care nici cei din lumea a treia, imigranții, nu se opresc la noi și ne întrebăm : ce urmează?
I-am admirat întotdeauna cuvântul și am simțit o vibrație interioară permanentă ce o transmitea, un atașament la durerile mele fizice și sufletești, încercând să mă încurajeze și să mă transforme într-un optimist convins. Omul acesta a fost și este mereu prezent cu inima și sufletul nu numai fiind vorba de mine, dar cu toată lumea. Acum, când aștern cuvintele pe coala albă, parcă o fac în numele multor oameni valoroși, care știu să aprecieze o valoare de lângă noi! Să-i spunem acest lucru acum, cel puțin o dată într-un an, la 9 august, când cifra rotundă e importantă pentru că se schimbă prefixul, iar cifra “7” aduce noroc. Bunătatea lui îl face pe Dumnezeu să-i fie protector și să-l apere cu Scut de Lumină! I-aș dori prietenului meu, din toata inima, viață lungă, sănătate și să se păstreze la fel, cu aceeași prospețime a minții și expresiei, cu aceeași luciditate și tenacitate! Sigur, mereu când mă adresez omului C.Rațiu, de departe este “senior cu stil”, omul riguros, serios, cu dreapta judecată! Este tipul eleganță, iar altețea și bunul simț se conjugă bravisim! Este un pedagog atât de convingător ca și nevoia de “mântuire”.
Mă-nclin în fața momentului în care, prietene drag, împlinești 70 de ani, mai ales că nu oricui i se întâmplă! Tu meriți toți acești ani și-ți doresc mulți alții, încă, înainte, cu multă sănătate, că mai ai multe de împlinit pentru tine, familie și societate! Nichita Stănescu spunea: “A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger!” Consideră-mă prietenul tău!
La mulți ani!
Teodor Curpaş