More

    Unii se pare că nu au auzit de apă și săpun, ba mai mult sunt chiar certați cu ele!

    Tot vorbind zilele astea de civilizație sau, mă rog, așa am vrea… să vorbim de civilizație, la redacție s-a prezentat un domn cu o problemă mai ‘’mirositoare’’ ca să nu spunem “puturoasă’’! Omul nostru se plânge că în fiecare zi pe autobuz în drum spre serviciu are parte de un miros ucigător! Zilnic se întâlnește cu același domn și indiferent unde stă în autobuz și la ce distanță se află de el simte că i se taie respirația și îi vine rău! Cel mai rău e acum când afară e cald și se mai și transpiră, astfel că mirosurile se îmbină și combină devenind ‘’de-a dreptul criminale’’. Ieri se pare că până și șoferul era să se sufoce de mirosul domnului certat cu apa și săpunul și în stație i-a zis că nu mai suportă și să își cumpere un săpun și deo sau îi cumpără el. În cazul în care nu le va folosi, el își dă demisia! Vă dați seama cam ce miros era dacă săracul om este în stare să renunțe la salariu numai să nu mai simtă așa un miros! Împuțită situație!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE