Obosit de atâta larmă de vacanță estivală … printre secvențele de distracție extremă petrecute în stațiunile și-n cluburile frumoasei noastre patrii, ”împleticiți în sarea și-n guvizii” valurilor cochetei Mări Negre, sau pe vârfuri de munte printre briza brazilor; istoviți de atâtea țipete și nemulțumiri pro și antiguvernamentale … între o autostradă de finalizat și alta de cârpit, omul anului 2018 își caută Pacea … acea ”matcă” … acea ”casă”, pe care numai EL – Dumnezeu o poate construi, i-o poate reda. Ne aflăm cu mașina prin Oradea Mare, îndreptându-ne spre strada Spartacus 33A, locul în care acum câteva zile a fost declarat lăcaș închinare și de întâlnire cu Dumnezeu prin Preasfânta Fecioară Maria, Sanctuarul Eparhial Greco – Catolic ”Maica Domnului.”
”Lăudat să fie Isus și bine ați venit la Oradea”… ne întâmpină părintele Mihai Vătămănelu, Vicar Episcopal General al Episcopiei Greco – Catolice de Oradea. ”Vă aflați în Sanctuarul Eparhial Greco – Catolic ”Maica Domnului”, loc plin de istorie și însemnătate spirituală.”
Părintele Mihai Vătămănelu s-a născut pe data de 10 septembrie 1974 în comuna Tămășeni județul Neamț, intrând în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali la Postulandatul din Nisiporeşti județul Neamț, în ziua de 4 octombrie 1990; prin profesiunea religioasă simplă după terminarea Noviciatului de la Prăjeşti (Bacău) în data de 20 septembrie 1992 și depunând profesiunea perpetuă în ziua de 8 septembrie 1995 la Luizi-Călugăra (Bacău), în mâinile părintelui Iosif Sabău, provincial al Ordinului Fraților Minori Conventuali – Provincia Sfântul Iosif din Moldova. Sfinţit diacon la Roma, pe data de 18 aprilie 1998, de către Episcopul Oscar Serfilippi și hirotonit preot la Oradea, de către Episcopul Virgil Bercea în ziua de 11 octombrie 1998, părintele Mihai Vătămănelu a activat timp de şase luni în Parohia “S. Carlo” din Cave (Roma), la întoarcerea în ţară primind obedienţa pentru Conventul “Maica Domnului” din Oradea, unde a slujit ca vicar parohial. Pe data de 10 septembrie 1999 a fost trimis la Carei județul Satu Mare, unde iniţial a activat ca vicar parohial, fiind numit paroh la parohia II, în data de 1 iulie 2000, ocupându-se de construcţia conventului franciscan, care a fost inaugurat în ziua de 13 iunie 2002, pe care l-a servit având funcţia de guardian al conventului şi paroh al “Parohiei Sf. Anton” din Carei. Ca urmare a preluării de către Părintele Olimpiu Todorean a funcţiei de Director Caritas Eparhial; în virtutea obligaţiilor ce-i revin ierarhului, în conformitate cu Canoanele 245 –247 ale Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, după rugăciune şi consultări, Preasfinţitul Părinte Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, l-a numit pe Preacucernicul Părinte Mihai Vătămănelu în funcţia de Protosincel – Vicar General al Eparhiei de Oradea, prin Decretul cu Nr. 1040 din 24 august 2017, oferindu-i totodată toate favorurile aferente care conform Dreptului Canonic şi legilor Statului i se cuvin.
Ce este un sanctuar?
”Canonul 1230 din Codul de Drept Canonic numește Sanctuarul ca fiind: o biserică sau un alt loc sacru unde credincioşii se duc în număr mare în pelerinaj, dintr-un motiv special de evlavie, cu aprobarea Ordinariului (episcopului) locului. Vrem să oferim din belşug credincioşilor mijloacele de mântuire, vestind cu zel cuvântul lui Dumnezeu, favorizând în mod adecvat viaţa liturgică, mai ales prin celebrarea Euharistiei şi a Pocăinţei şi cultivând practicile de pietate populară aprobate.”
De ce un Sanctuar dedicat Maicii Domnului?” La această întrebare vă propun ca răspuns un citat din Exortația apostolică ”Evangelii gaudium” a Sfântului Părinte Francisc către episcopi, preoți și diaconi, către persoanele consacrate și către credincioșii laici, despre vestirea evangheliei în lumea actuală. Astfel «Maria este aceea care știe să transforme un grajd pentru animale în casa lui Isus, cu câteva scutece sărace și un munte de iubire. Ea este slujitoarea cea mică a Tatălui care tresaltă de bucurie în laudă. Este prietena mereu atentă să nu lipsească vinul din viața noastră. Este aceea care are inima străpunsă de sabie, care înțelege toate durerile. Ca mamă a tuturor, este semn de speranță pentru popoarele care suferă durerile nașterii până când va răsări dreptatea. Este misionara care se apropie de noi pentru a ne însoți în viață, deschizând inimile la credință cu afecțiunea sa maternă. Ca o adevărată mamă, merge alături de noi, luptă alături de noi și revarsă neîncetat iubirea lui Dumnezeu asupra noastră. Prin diferitele devoțiuni mariane, legate în general de sanctuare, împărtășește evenimentele fiecărui popor care a primit evanghelia și devine parte din identitatea sa istorică. Mulți părinți creștini cer Botezul pentru copiii lor într-un sanctuar marian, manifestând astfel credința în acțiunea maternă a Mariei care naște noi fii pentru Dumnezeu. Acolo, în sanctuare, se poate observa cum Maria îi adună în jurul său pe fiii care cu atâta trudă vin ca pelerini pentru a o vedea și a se lăsa priviți de ea. Acolo găsesc puterea lui Dumnezeu pentru a suporta suferințele și oboselile vieții. Ca sfântului Juan Diego, Maria le oferă atingerea iubitoare a mângâierii sale materne și le spune: „Să nu se tulbure inima ta […] Nu sunt aici eu, care sunt mama ta?»”
O Biserică, cât o istorie și-un destin
Așa cum totul are un început … care au fost zorile începuturilor călugărilor franciscani în Oradea? ”Totul a pornit din momentul în care Episcopul Traian Frenţiu a dăruit Provinciei franciscane o casă în care s-a deschis un mic Colegiu pentru creşterea tinerilor care ar fi dorit să lucreze în ritul oriental. Cu timpul în această casă s-a deschis o capelă semipublică la care luau parte la slujbe şi diferiţi credincioşi din cartierul Ioşia. În acelaşi cartier s-a format parohia greco-catolică condusă de Pr. Gheorghe Vamoşiu, începându-se şi construirea unei biserici parohiale, care și-a sistat din păcate lucrările odată cu desfiinţarea cultului greco-catolic”. Acestea se întâmplau prin anii? ”În toamna anului 1947, când veniseră deja la Seminarul din Oradea doi diaconi şi şase studenţi teologi din Moldova având ca Rector pe Pr. Ştefan Tătaru şi ca superior pe Pr. Iosif Tălmăcel. Aceştia au frecventat cursurile de teologie la Academia Teologică greco-catolică de aici … și în data de 1 februarie 1948 cei doi diaconi, Pr. Rotaru şi Pr. Dumitraş au fost sfinţiţi preoţi în ritul oriental de către episcopul Ioan Suciu. Trebuie subliniat că toate aceste centre au fost confiscate de regimul comunist şi încredinţate bisericii ortodoxe la desfiinţarea cultului Greco-Catolic în anul 1948.”
Un nou început
”După Revoluţia din 1989, Părintele Ştefan Tătaru reia în Bucureşti activitatea în ritul oriental împreună cu Pr. Vasile Mare, pentru ca în anul 1993 la cererea şi dorinţa episcopului greco-catolic de Oradea, Vasile Hossu, părintele Tătaru să preia lucrările începute la biserica închinată Maicii Domnului din Oradea pe teritoriul fostului cimitir Olosig, terminând-o de construit şi inaugurând primul pelerinaj în 1994. De atunci, mii de credincioşi de diferite confesiuni îi trec pragul, pentru a înălţa rugăciuni către Dumnezeu şi pentru a găsi alinare şi pace sufletească. Astfel, Episcopul Hossu dă prin act oficial pentru totdeauna grija acestei biserici preoţilor franciscani de rit oriental, ulterior deschizându-se pentru o perioadă un Colegiu Franciscan, unii fraţi studiind la Institutul Teologic Greco – Catolic din Oradea și formând primul an la zi al aceluiaşi Institut de după anul 1989, fiind hirotoniţi chiar în ritul oriental.”
Valeriu Ioan
Mai multe detalii pe https://www.youtube.com/watch?v=LXgrFFygeWA
