În anul 1973 a apărut (la Simon&Schuster din New York) cartea paradigmatică a lui Allan Janik și Stephen Toulmin, având ca titlu ”Wittgenstein’s Vienna”. Viena lui Wittgenstein a devenit foarte rapid o carte de referință, nu numai pentru filozofi, dar și pentru antropologi, istorici, matematicieni și sociologi. În 1984 a apărut și versiunea germană, reprezentând considerabil mai mult decât o simplă traducere a originalului, și cuprinzând nu numai niște revizuiri stilistice, dar și numeroase îmbunătățiri și schimbări. Traducătorul, Reinhard Merkel, a lucrat împreună cu autorii săptămâni întregi, traducerea devenind astfel un fel de ”Überbearbeitung” (retușare), sau, mai bine zis, un ”transcription” – termen des folosit de marele filozof din perioada sa ”engleză”. În 1998 a apărut (la Editura Humanitas) și traducerea românească a lui Mircea Flonta, cel mai recunoscut cercetător al operei lui Ludwig Wittgenstein, nu numai din România, dar și din întreaga Europă de Est.
Octogenarul Flonta (născut la Supur, școlit la Baia Mare, făcându-și studiile universitare la Cluj, București și la Viena) este un redutabil reprezentant român al filozofiei analitice de sorginte anglo-saxonă. Astfel, dacă analiza creației lui Wittgenstein întreprinsă de Janik și Toulmin se transformă într-un adevărat studiu de istorie a mentalităților, în prim-planul căruia se află ideile lui Sigmund Freud, Hugo von Hofmannstahl, Franz Kafka, Oskar Kokoschka, Karl Kraus, Adolf Loos, Robert Musil, Rainer Maria Rilke, Arnold Schönberg, Bruno Walter, Otto Weininger sau Stefan Zweig, atunci putem spune, fără exagerare, că în traducerea lui Flonta, influența hotărâtoare a Cercului vienez sau a pozitivismului logic austriac, a matematicii moderne reprezentată de Einstein, Frege sau Gödel capătă un contur mult mai nuanțat și o complexitate mai solidară ca în patinatul original englez sau în remediata versiune germană.
Traducerea nu degeaba a primit numeroase distincții și premii internaționale, fiind lăudată îndelung chiar de către autorii americani, urmând să fie prezentată, la rândul ei, la diferite saloane și târguri de carte. ”Viena lui Wittgenstein” ar putea să fie considerată chiar un oeuvre maîtresse, opera capitală a lui Flonta, dacă filozoful român nu ar fi autorul numeroaselor monografii filozofice de primă importanță, care fac din el un demn urmaș al lui Constantin Noica, Solomon Marcus, D. D. Roșca sau Tudor Vianu. Chiar prima carte apărută sub semnătura sa, ”Adevăruri necesare?” (1972), era o pledoarie temeinică și temerară, sub egida pluralismului epistemologic, publicată la începutul dictaturii proletcultiste, când marea majoritate a breslei era preocupată deja de obținerea unui ”plasament corect”, oarecum nestingheritor (ca să nu zicem: de o comoditate promițătoare), pentru a-și asigura o supraviețuire, cât de cât convenabilă, din punct de vedere material, moral și intelectual.
Alexandru Kereskenyi