More

    DRAGOMIR are rival la preşedenţia LPF! VEZI cine

    iorgu

    Fostul preşedinte al FC Naţional, Gino Iorgulescu, şi-a depus luni candidatura la preşedinţia Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), alegerile fiind programate la 14 noiembrie.

    “A fost o surpriză pentru toată lumea pentru că am reuşit să-mi depun candidatura. În statut se menţionează ca termen de depunere 15 zile, dar nu se specifică expres zile lucrătoare. Şi în astfel de condiţii m-am încadrat în termen. Mi-am depus candidatura, nu am mai avut nevoie de o derogare de la domnul Dragomir. Acum, dacă dânsul va câştiga alegerile, măcar va câştiga împotriva unui candidat, pentru că nu putea să participe singur şi să fie pe locul doi”, a declarat Iorgulescu.

    El a menţionat că a decis să candideze la această funcţie deoarece consideră că “trebuie să mai facă ceva în fotbal”: “Iar cel mai mare lucru care mă deranjează şi trebuie să-l fac este recredibilizarea fotbalului. Lumea a început să nu mai aibă încredere şi să vină la stadion şi trebuie făcut ceva. Trebuie să aibă loc o schimbare şi la FRF şi la LPF, peste tot”, a precizat Gino Iorgulescu.

    Gino Iorgulescu a încercat şi vineri să-şi depună candidatura, însă actualul şef al ligii, Dimitru Dragomir, a precizat că, potrivit statututlui, termenul limită pentru depunerea candidaturilor a expirat. Dragomir a declarat că se puteau depune candidaturi pentru preşedinţia LPF cu 15 zile lucrătoare înaintea datei alegerilor, stabilită la 14 noiembrie, adică în 24 octombrie (joi).

    Dumitru Dragomir şi-a anunţat oficial, miercurea trecută, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al Ligii Profesioniste de Fotbal, o nouă candidatură la preşedinţia LPF, alegerile fiind programate în cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie.

    Dragomir a fost reales la 16 noiembrie 2009 în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. El este preşedintele LPF din 1996, fiind reales în această funcţie în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat pe Iorgulescu, şi în noiembrie 2005.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE