Doamna Încredere este extrem de preţioasă în zilele noastre democratice. Unii, mai în glumă mai în serios, afirmă că: ” …este pe cale de dispariţie ca şi capra neagră!”. Cine se bucură de binefacerile ei înseamnă că este un om drept, echidistant şi echilibrat în acţiunile sale, capabil să-şi asume performanţele şi greşelile în orice domeniu ar lucra în această viaţă trecătoare. Sinceritatea este una din marile valori ale omului, de care se bucură doamna Încredere. Succesul este asigurat în momentul în care sunt respectate valorile morale ale „dreptei credinţe”, iar sacrificiul pentru binele semenilor este „piatra de temelie” pe care tronează ca un simbol nepieritor, doamna Încredere. Provocările vieţii iau de multe ori diferite forme atractive, chiar ispititoare, cu scopul de a dezintegra imaginea strălucitoare a doamnei Încredere.
Cred că foarte mulţi dintre cititorii noştri au gustat din pelinul dezamăgirii, în urma unor experienţe neplăcute de viaţă, care s-au soldat cu pierderea încrederii în aproapele nostru. Prima reacţie este de nestăvilit şi se materializează într-o revoltă interioară greu de controlat, care poate să aducă prejudicii în planul sănătăţii, poate degenera în altercaţii şi violenţe verbale sau fizice incredibile. Nu o dată am auzit expresii de genul:”Nu mai am încredere în X sau Y!”;”Am avut încredere ani şi ani de zile în el( în ea), dar acum nu mai pot să am încredere nici măcar în aerul, care trece printre noi!”;” Cum poţi să mai ai încredere în cineva care te-a trădat?”. Expresii de acest gen există cu nemiluita pe tărâmul experienţelor de viaţă: nefaste, urâte, dezgustătoare şi pline de veninul unor scenarii-capcană în care au căzut oameni loiali, nevinovaţi, luaţi prin surprindere de un semen, fie el partener de viaţă, de afaceri sau de colaborare. Valorile doamnei Încredere mor în mlaştina acestor nedreptăţi şi, pe negândite, această frumoasă doamnă se transformă într-o ” Babă Cloanţă ” pentru şmecheri şi trădători, care poartă numele de Neîncredere.
Lipsa de Neîncredere „afectează grav sănătatea” imaginii „oamenilor fără caracter”, dar şi liniştea interioară a celor care au manifestat deplină încredere faţă de aceştia. Mai auzim expresia consacrată:”Nu m-am aşteptat de la X să-mi facă una ca asta! N-o să mai am niciodată încredere în el (ea)!”. Momentul conştientizării se năpusteşte peste conştiinţele celor care au trădat încrederea unor: colegi, prieteni, rudenii etc. ş-apoi începe o luptă acerbă pentru recâştigarea valorilor nepreţuite ale doamnei Încredere. Vai câtă luptă, câte regrete şi scuze se-aşază înaintea celor care au crezut pe deplin în tine, în proiectele şi promisiunile invocate înainte de a fi victima „Babei Cloanţa”, Neîncrederea. Mai glumesc unii prieteni, sau o spun în mod serios, când pronunţă expresia consacrată: ” În genunchi mă-ntorc la tine…!”, iar răspunsul celor care şi-au pierdut încredrerea în tine este sec şi expeditiv: ” Nici târâş nu te primesc!”. Cei care şi-au pierdut încrederea în faţa celor mai „credincioşi” oameni de bine încearcă să elaboreze tot felul de strategii asortate cu regrete tânguitoare, iar altele cu tot felul de „şantaje” sau „intimidări” cu scopul de a recâştiga graţiile binefăcătoare ale defunctei doamne Încredere. Unii se folosesc de bani, de tot felul de promisiuni atractive, îmbietoare, excesiv de concesive şi ispititoare…dar succesul reabilitării Încrederii este de multe ori ratat. Cei care ar trebui să le acorde din nou nepreţuita Încredere, ar fi nevoiţi să renunţe la propria lor încredere interioară. Acesta este motivul pentru care foarte mulţi nu acceptă să ia astfel de decizii în vederea reînvierii încrederii într-un om fără principii, care nu a ştiut să respecte, în mod repetat, mai ales, această comoară nepreţuită. În acest sens, oamenii din popor ne-au lăsat un avertisment nemuritor, perpetuat de-a lungul vremii de moşii şi strămoşii noştri, prin intermediul proverbului: ”Lupu-şi schimbă părul, dar năravul, ba! ”. Profundă şi plină de-nţelesuri este şi epigrama scrisă de Lucian Preda: ” Păru-ţi schimbă-nfăţişarea/ Poate chiar şarmul sau flerul,/ Dar rămâi cu indignarea/ Că nu-şi schimbă caracterul! ”.
Dumitru Timerman