Timp de trei zile, scriitori, poeţi, reprezentanţi ai unor reviste şi edituri din judeţ, ţară şi străinătate se vor întâlni la ediţia a treia a “Zilelor Revistei Cronograf”, organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor din Nord-Vest şi Cenaclul “Cronograf”. Această întâlnire scriitoricească este o adevărată sărbătoare pentru cei care trudesc pe tărâmul creaţiei literare şi editoriale. În România, scriitorii şi jurnaliştii nu se bucură de prea multe privilegii, deşi ei sunt puţini, iar în creaţia lor literară şi jurnalistică reuşesc să radiografieze trăirile spiritualităţii româneşti în contextul realităţilor secolului XXI-mileniul III. De multe ori, unii se întreabă “la ce bun poeţii ?”, care de multe ori sunt consideraţi „visători” şi nicidecum nişte creatori, care au menirea de a descoperi noi şi noi faţete ale trăirilor umane interioare în raport cu mediile de existenţă ale vieţii văzute şi nevăzute. Există preoţi, care au afirmat despre scriitori că ei sunt nişte mesageri ai lui Dumnezeu, care prin intermediul Duhului Sfânt reuşesc să transmită oamenilor, prin creaţiile lor, anumite mesaje înţelepte şi din lumea nevăzută a divinităţii. Ei sunt nişte Mesageri ai Luminii divine.
Creatorii nu sunt mici sau mari, săraci ori bogaţi, proşti sau infatuaţi, berbeci ori tauri, toreadori sau cavaleri! Ei sunt o ploaie caldă de vară, câmp de flori izvorât din inima primăverii veşnice. Ei sunt setea potolită cu apă cristalină de izvor; fagure încărcat cu dulceaţa Renaşterii; valurile mării răcoroase ce scaldă ţărmuri sentimentale; pământ fertil desţelenit de mirajul Creaţiei. Ei sunt valurile răcoroase ce scaldă ţărmuri sentimentale; primul sărut înfiripat din chemarea sferelor greceşti; gura de rai coborâtă din ceruri deschise în ceasuri oprite. Poeţii sunt un zbor triumfal zămislit din păsări migratoare. Ei sunt gânguritul copilului alintat de vocea blândă a mamei. Scriitorii sunt rari şi vin arareori în lume precum răsăritul şi apusul unei zile de vară senine.
Unii dintre noi privesc cu superficialitate şi dezinteres creaţiile poeţilor pe motiv că nu prea înţeleg ei ce-a vrut să spună, să arate poetul prin intermediul poeziilor. Nu se poate să nu te regăseşti într-un poem, dacă citeşti toate poemele dintr-o singură carte. Plâng poemele în faţa cruzimii tale. Lacrimile lor sunt ca nişte diamante roz-bombon. Durerea nu le-atinge, nici sufletul tău de gheaţă. Niciodată nu vei înţelege, dacă nu vrei, limbajul îngerilor, care scriu poeme la miezul nopţii când pământenii dorm în cazemate din fier beton şi sticlă. E-atâta tristeţe pe străzile văduvite de inocenţa copiilor nenăscuţi, ucişi pe treptele întredeschise ale lumii materiale. Se spune că atâta vreme cât păstrăm în noi copilul din copilărie, pe care-l găsim în supleţea unor poeme, suntem foarte aproape de Nemurirea sufletului. Dacă „ucidem” acest copil miraculos, în sufletul pustiit va răsări întunericul regretelor, iar întrebările chinuitoare vor fi ca nişte săgeţi de plumb aruncate-n trupul nostru cuprins de disperare. Poeţii reuşesc prin creaţiile lor să menţină sufletul nostru în armonie cu trăirile nevinovate din copilărie.
Scriitorii, mesagerii Luminii, sunt mereu alături de noi, iar în scrierile lor ne putem refugia pentru „odihna contemplativă” a sufletului. În această catedrală a Luminii scriitorilor se-nalţă revelaţii ce mângâie umerii Răbdării zdreliţi de patimi şi ispite pământeşti. Nu-i aşa? Zilnic, Dureri nebănuite se-nfig în trupuri pline de dumnezeire. În mintea cea curată, de copil, se-agită îndoieli sfărâmate de tăria ei de caracter, de credinţă şi-apostolat divin. Ce bucurie mai mare-i decât un suflet aninat de zâmbetul sfânt şi sublim? al Mesagerului celest venit în lume printre minunaţi samarineni? Oare nu aşa sunt şi scriitorii adevăraţi, profunzi şi generoşi ? Ei au venit pe acest pământ să vindece durerile sufleteşti, să-ndrume suflete pierdute din „turma cea de oi”. Calea ne-o luminează prin creaţiile lor, cu torţe mari nepământeşti ce sfâşie-ntunericul prin care orbecăiesc în disperarea lor Nefericiţii soartei. Sorbiţi cuvinte vii din cupa plină cu poemele cereşti şi astfel veţi merge întăriţi pe drumul păcii interioare.
Scriitorii sunt neobosiţi şi nu au timp să moară pe străzile Iubirii. Ei se transformă în dorinţe împlinite prin scrierile lor. N-avem cui să spunem despre durerea morţii. Pe cine să-ntrebăm, când rătăcim prin labirintul vieţii supuşi voinţei de-nălţare? Prin intermeidul poemelor înălţătoare amirosim ploile risipite-n pământul Copilăriei unde trăiesc rădăcinile vieţii veşnice păstrate-n adâncul fiinţei. În aparenţă, ne iubeşti Viaţă! Suntem boabe de grâu încolţite la flacăra poeziei.
Poemele sunte ca nişte suliţe înfipte-n scoarţa Trăirii. Poeţii ne învaţă că Trecerea-i povara spoită de stăruinţa unor Îndoieli, dar ea este coborâtă din imensitatea fără de timp a reîntoarcerii-n Neplâns.
Dumitru Ţimerman