Am plâns şi-am suspinat, am plâns cei apropiaţi lui Florin Nicolae Căţoiu, am plâns colegii de la NVTV şi GNV, prietenii şi cunoscuţii lui. A plâns cerul cu şiruri de lacrimi, căci picăturile de ploaie se transformau în şiroaie cu gust sărat! Şi ne mai întrebam de ce lacrimile-s sărate? După amiaza lui 2 octombrie a fost cea a despărţirii noastre de bunul coleg şi prieten, de om de redacţie de ziar şi cameraman de excepţie la televiziune, Florin, omul care n-a apucat să i se spună “tomnatic”, că mai avea de parcurs încă foarte multe anotimpuri ruginii, anotimp care i-a plăcut atât de mult! De fapt, când mergeam la emisiuni admira cu atâta drag culorile îmbinate cu gust de natură, încât un pictor n-ar reuşi să le realizeze nicicând! Doamne, cum ştia Florin să observe totul, nu numai în natură, ci şi în viaţa de toate zilele.
Acum, după ce l-am condus cu toţii pe ultimul drum, un drum ce duce la o lume care pare să-şi piardă reperele fundamentale cu care suntem obişnuiţi, ştiu, ştiu foarte bine că Florin s-a remarcat prin constanţă şi fermitate, drum format şi bătătorit în puţini ani de viaţă, conturaţi atât de frumos în tot ce a făcut, realizând din meseria sa o adevărată artă a frumosului, a esteticului, a sublimului.
Mie mi-a fost un adevărat ghid prin profilul său uman, rămânând pentru cei de la NVTV un om de onoare! De aceea, prin complexitatea profilului său profesional, rămâne, deopotrivă, un cunoscut cameraman, dar şi un talentat incontestabil om de analiză a faptelor mărunte petrecute de noi în cotidianul existenţei. Aşa se face că, între definiţia profesională şi cea umană, gândul lui Răzvan, la ceas de durere, îmbracă sensul cel mai profund al pierderii unui om atât de valoros cum a fost Florin. Nu ştia Florin să refuze o sarcină, nu ştia să spună “nu!”. Sunt cuvintele lui Răzvan, cuvinte de mulţumire pentru Florin – omul de cuvânt! Ele semnifică demnitate, curaj, muncă şi argumente zilnice prin care, Florin, se putea raporta cu puterea exemplului. O spunea şi distinsa noastră colegă, poeta Roxana Stavilă Petronela, pe care am dori-o la NVTV! Cert este că Florin, faţă de toţi din presă, a rămas şi va rămâne în conştiinţa noastră, un frate de neam şi credinţă, un luptător cu camerele de luat vederi, pentru întărirea credinţei strămoşeşti şi a neamului românesc. Atunci când nu vom mai avea cerneală şi pix, gândul spre Florin ne va forma instrumente din lacrimile prelinse pentru el, pe care nu-l vom uita niciodată! Doamne, ce durere poate exista în sufletul mamei care-şi îngroapă copilul, singurul sprijin, lumina ochilor ei! N-am putut s-o privesc în ochi, dar… cei care sunt părinţi nu-şi pot închipui ce înseamnă să treci prin astfel de momente oferite de viaţă. Spuneam că moartea face parte din viaţă, dar… mai spuneam : “O păcăleşti o dată, de două ori… o ameţeşti / O joci la pariuri sau la ghicit de ţigănci,/ Dar, în final, în faţa ei te-apleci!… Arză-te focul urâto!… Nu te-am iubit şi nu te voi iubi nicicând,/ Deşi m-am născut alături de ea!/ Doamne, cui nu-i e frică de moarte?”.
Vorbim şi scriem despre moarte, dar… gândul acesta nu dă odihnă! Scriu fără să mă documentez şi, mărturisesc, n-am vrut să dau crezare celor întâmplate, nici când m-a sunat colega mea, nici când mi-a spus Răzvan, dar… parcă s-a terminat ceva de valoare, s-a spart, s-a pierdut! N-am fost bun de nimic şi ca mine au fost colegii. Nu ne puteam închipui că se poate întâmpla aşa ceva chiar cu Florin! Doamne, ce jale mare! Cei care vă veţi apleca privirile pe asceste rânduri, să credeţi, alături de mine, că Florin a fost chemat de Dumnezeu să fie prezent la evenimentele măreţe din Ceruri şi să ajute acolo, pe baricadele dreptăţii şi demnităţii oamenilor, că, doar, noi, oamenii, suntem cea mai valoroasă creaţie a Lui!
De acolo, din lumea drepţiilor, Florin se va ruga, pentru mama şi bunica sa, cele ce trebuie să treacă acest mare necaz, care, de fapt, nu se poate şterge câte zile vor avea! Nu se şterg nici din sufletele celor care au fost prezenţi la rugăciunea puternică realizată de cei doi preoţi minunaţi. Oricum, lacrimile noastre n-au fost suficiente şi Dumnezeu le-a completat cu o ploaie de aducere aminte a veşniciei lui Florin în sufletele noastre. Florin a fost conştient de semnul confuziei acestei lumi în care domeşte nonvaloarea şi indiferent de neajunsuri şi crize de tot felul, prioritate constantă pentru el a fost omenia, comunicarea, respectul faţă de semeni şi bunul simţ! Eu l-am cunoscut foarte bine. Am realizat împreună sute de emisiuni. A fost primul meu critic, consultant şi colaborator! Şi voi mulţumi oricând! Oraşul acesta poate oricând să cinstească astfel de oameni, măcăr cu o vorbă! Iniţiativa de a creiona câte ceva din portretul colegului meu, a apărut odată cu lacrimile şi cu ploaia! A contribuit mult la eforturile noastre din redacţie şi de aceea îi asigurăm lui Florin un loc bine articulat în acest minunat colectiv ce se numeşte trustul NVTV! Îţi dorim, Florine, ca Dumnezeu să te odihnească în Pacea Sa! Închinăciune ţie, prietene Florin! Nu-i aşa că râurile se întorc la izvoare?
Teodor Curpaş