More

    A început spectacolul pugilistic de la Satu Mare

    Campionatul Naţional de box dedicat cadeţilor (13-14 ani) se desfășoară în această săptămână la sala LPS “Gheorghe Gyurkan” .

    Competiția a adus la Satu Mare peste 190 de pugiliști de la toate cluburile importante din țară. În primele trei zile de concurs sunt programate meciurile din tururile preliminare, cele care stabilesc candidații la medalii la fiecare categorie de greutate.


    ”A început Finala Campionatului Național de Cadeţi – La box- Satu Mare 2018. La deschiderea evenimentului, au fost prezente peste 600 de persoane alături de oficialități, oameni de Box, iubitori a-i nobilei arte şi membrii marcanți a-i comunității satmarene printre care doamna viceprimar Feher Doina. Transmitem pe această cale bun venit tuturor participanților si mult succes în competitie!
    Sunt așteptați zilele urmatoare să poposească la Satu Mare domnișoara ministru Bran Ioana, președintele FR Box, domnul Vasile Cîtea, Președintele de onoare domnul Mihai Leu si preşedintele Federaţiei Maghiare de Box domnul Zsolt Erdei!”, a fost mesajul postat de Florin Mulcuțan, consilierul ministrului tineretului și sportului, principalul organizator al evenimentului.
    Judeţul Satu Mare este reprezentat de opt sportivi de la cele două cluburi de profil.
    Olimpia Căuaş: Bocsi Balazs – 46 kg, Erik Bone (90 kg). Antrenor: Mihai Stan.
    CS Voinţa Satu Mare: Daniel Ligner (46 kg), Attila Kiss (54 kg), Rudolf Bogar (56 kg), Robert Buttyan (65 kg), Edvin Revesz (68 kg). Antrenor: Gheorghe Sabău.
    CS Voinţa Satu Mare: Marco Lakatos (105 kg). Antrenor: Toader Vârlan.
    Programul Campionatului Naţional de cadeţi:
    24 octombrie: preliminarii, de la ora 15:00
    Joi, 25 octombrie: zi liberă
    Vineri, 26 octombrie: semifinale, de la ora 15:00
    Sâmbătă, 27 octombrie: finale, de la ora 14:00
    Campionatul Naţional de box este organizat de Federaţia Română de Box, Primăria şi Consiliul Local Satu Mare, Asociaţia Judeţeană de Box Satu Mare, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE