More

    Ciprian Crăciun: ”Părinții copiilor români de la Școala 10 adună semnături să nu fie schimbat numele școlii în Rákoczi Ferenc

    Președintele executiv al Organizației Municipale PSD Satu Mare, Ciprian Crăciun, a luat o poziție destul de fermă față de cererea formulată pe Facebook de consilierul județean Adrian Cozma ca numele Școlii Gimnaziale nr. 10 să nu fie schimbat. Social democratul a arătat că fără acordul consilierilor locali PNL, partid din care face parte și Cozma, schimbarea denumirii școlii nu se putea produce. Totodată, Ciprian Crăciun a mai arătat că părții copiilor români adună semnături pentru ca Școala 10 să nu-și schimbe denumirea în Școala Rákoczi Ferenc.

    Redăm, în cele ce urmează, poziția integrală a președintelui executiv al Organizației Municipale PSD Satu Mare, Ciprian Crăciun:

    ”Apreciem și salutăm mesajul transmis de consilierul județean PNL Adrian Cozma primarului Gabor Kereskényi si consilierilor UDMR pe tema schimbării denumirii Școlii nr. 10 Satu Mare în Școala Rákoczi Ferenc.

    Din păcate însă, votul nu se face pe Facebook ci în ședințele de Consiliu Local, iar Adrian Cozma ar trebui să adreseze mesajul și colegilor săi de partid, viceprimarii și consilierii municipali PNL, fără votul cărora schimbarea nu se poate produce!

    Consilierii municipali PSD au solicitat public în urmă cu o lună primarului, consilierilor si parlamentarilor UDMR să nu abuzeze de poziția pe care o au și au anunțat că vor vota împotriva propunerii. De asemenea, între timp părinții copiilor români au adunat semnături ca acest lucru să nu se întâmple.

    Considerăm că Satu Mare și sătmărenii au cu totul alte nevoi și așteptări, cum ar fi implementarea marilor proiecte finanțate de Guvernul României!”

    Poziția formulată de Ciprian Crăciun vine în urma unei cererri pe care consilierul județean, Adrian Cozma, a adresat-o, prin intermediul Facebook, primarului Kereskenyi Gabor și consilierilor locali UDMR prin care solicită ca denumirea Școlii Gimanziale nr. 10 să nu fie schimbată cu denimirea Școala Rákoczi Ferenc.

    El spune că nu poate fi de acord ca pentru o sponsorizare venită din partea Guvernului din Ungaria, să ne vindem comunitatea sau să tolerăm fiecare agresiune UDMR-istă.

    ”La solicitarea guvernului din Ungaria, a unor politicieni din UDMR și a primarului, Școala Nr 10 Satu Mare urmează să fie rebotezată Școala Rákoczi Ferenc. E inadmisibil că, pas cu pas, reprezentanții UDMR, vor să amprenteze Satu Mare cu simboluri naționaliste maghiare. Nu putem tolera așa ceva. România aparține românilor!”, a mai spus Cozma în solicitarea sa.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE