More

    Primăria cumpără clădirea fostului cinematograf Popular

    consiliul-local

    Peste o jumătate de milion de euro va achita Primăria municipiului Satu Mare pentru a intra în posesia clădirii fostului Cinema Popular. Imobilul, care se află într-o stare avansată de degradare, va beneficia de o renovare completă pentru a putea furniza servicii mediului de afaceri sătmărean. Conducerea Primăriei Satu Mare a decis că este mai bine să se cumpere clădirea şi nu să se facă investiţii într-un imobil ce aparţine unei societăţi comerciale.

    Prima tranşă, în valoare de 120.000 euro
    Consilierii locali au decis în unanimitate achiziționarea clădirii fostului cinema Popular. Consilierul Maskulic Csaba, care a făcut parte din comisia care a purtat negocierile, a declarat că, înainte de începrea discuțiilor cu compania ce deține în prezent clădirea, a fost contactată o firmă de evaluare autorizată pentru a expertiza clădirea, s-a impus o sumă limită. Este vorba de achitarea a 547.700 de euro, sumă care va fi plătită până în 2017. De anul viitor tranșele se vor plăti în cursul celui de-al doilea trimestru al anului. În acest an se va plăti prima rată, cea de 120 de mii de euro. Viceprimarul Radu Roca a declarat că se impunea achiziționarea clădirii pentru ca proiectul de renovare să nu vizeze o clădire ce aparține de fapt unei societăți comerciale. “Trebuia să o cumpărăm ca să nu investim de fapt într-o clădire ce nu ne aparţine”, a declarat Roca.

    Un loc vacant în Consiliu
    Unul dintre consilierii locali a ridicat problema fluidizării traficului pe Podul Decebal. Ideea unei benzi volante a fost reiterată ca o soluție pentru aglomerarea de la orele de vârf. Consilierul Valeriu Bancea a cerut executivului contactarea Comisiei de Circulaţie pentru a lua în calcul ideea instituirii unei benzi volante pe Podul Decebal. Consilierul este de părere că această soluție ar putea duce la decongestionarea traficului la orele de vârf: “am văzut asta în Germania, acolo a funcționat, poate să funcționeze şi la noi” a declarat consilierul. Viceprimarul Marcela Papici a consemnat propunerea făcută.
    Consiliul Local va funcționa cu 22 de membri până la nominalizarea unui nou reprezentant din partea PDL. În cadrul ședinței de ieri s-a luat act de demisia consilierului Nicolae Șuta de la PDL. Pentru a completa lista consilierilor locali se asteaptă propunerea formațiunii politice democrat-liberale. Următorul pe lista de supleanți ar fi Florin Ciote, dar partidul din care face parte nu are încă o poziție oficială în acest sens. Ciote a cerut președintelui de ședintă, Gheorghe Pop, sa țina cont de pozitia sa pe listă, dar consilierul PDL Cosmin Ratiu a reamintit mai tânărului său coleg că numirea pornește de la propunerea care va fi făcută de partid.

    Silvia Spanciu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE