More

    Dezlănțuirile politice violente

    Poate că dezlănțuirile politice publice violente, iscate în diverse formațiuni politice, vor declanșa ieșirea unor adevăruri la iveală, chiar dureroase pentru unii lideri politici. Din nefericire, mulți alegători nu privesc cu ochi buni aceste schimburi de replici politice, de multe ori croșetate pe marginea unor demersuri traseistice absolut normale. În democrație, fiecare este liber să ia decizii în cunoștință de cauză, iar apoi să-și asume întreaga responsabilitate pentru consecințele, negative sau pozitive, care vor apărea pe noul drum al vieții lor… De multe ori, ideile unor politicieni, atitudinile lor constructive nu sunt respectate de colegii de partid, iar subestimările, care decurg din aceste situații tensionate, degenerează în neînțelegeri, tot felul de contradicții, care au o consecință nefastă asupra imaginii unui partid sau altul…

    Politica are și ea o inteligență aparte, care nu este accesibilă întotdeauna publicului larg. Important ar fi ca finalitatea acesteia să fie scoasă la iveală pentru ca poporul să înțeleagă că unele lupte, mai “deșănțate”, la prima vedere, au condus la efecte pozitive în plan social și economic. Așteptările alegătorilor sunt dintre cele mai simple, vitale pentru ei, iar dacă politicienii se îndepărtează de ele, credibilitatea acestora tinde spre rezultate nesatisfăcătoare în alegeri. De multe ori, energia intelectuală a multor politicieni români este îndreptată împotriva unor concurenți, fie interni sau externi, în loc să fie folosită pentru soluționarea marilor probleme ale țării, de exemplu, creșterea economică. Ne tot plângem că nu sunt bani suficienți pentru tot felul de “sustenabilități”…, iar prețurile cu inflația lor cu tot “au luat-o razna”… Unii politicieni, care s-au trezit peste noapte mari conducători, au fost “cocoțați” în zonele înalte ale vieții politice, se pare de forțe străine, fără să aibă experiența unor etape, iar afirmațiile lor publice belicoase, specifice unei precampanii electorale acide, aduc mari prejudicii imaginii României. Acești politicieni nu știu să gestioneze situațiile de criză și clachează, o iau “peste arătură” sau prin “păpușoi” , cum se mai spune în popor, și ajung “de râsul curcilor“. Vorba aceea: “Nu știe bărbatu’ ce știe satu’!”. Păi, cum să știe?! “Sărăcuții” subalterni se tem să le spună Șefilor adevărul… (și tac chitic în găoacea lor de executanți marionetă), care nu știu să le pună în valoare calitățile și experiențele de viață.

    Există politicieni, care prin manifestările lor dezechilibrate, pline de reproșuri și caracterizări răutăcioase adresate adversarilor politici sau colegilor, atrag antipatia și nu simpatia alegătorilor. Am întâlnit sătmăreni care spuneau că s-au săturat să urmărească, la televizor sau în presa scrisă, tot felul de lupte demagogice sterile. Aceste „pălăvrăgeli politice televizate” au început să-i enerveze pe unii români, pentru că ele sunt departe de problemele lor: familiale, medicale, de subzistență etc. Poate că inteligența politică ar trebui să tempereze dezlănțuirile politice violente. Poate că ideea construirii unor punți de legătură între anumite partide politice, care au aceleași orientări politice doctrinare (dacă mai există așa ceva !), ar conduce la adevărata Forță… atât de necesară pentru a readuce în România Normalitatea, dar mai ales pentru a dejuca din mers și strategiile profitorilor autohtoni sau străini. Alegătorii vor constata că această Forță politică înțeleaptă este benefică pentru economia de piață, iar succesul în urma alegerilor „va fi cel scontat” de liderii care au știut sau vor ști să fructifice cele mai bune idei. Scindările și hărțuielile politice nu vor duce la succes, iar rezultatele sunt previzibile dacă războaiele terne, neproductive, vor continua și în apropiatele campanii electorale. Probabil se va întâmpla ceva de genul: ”Politrucii când se ceartă/ N-o fac pentru adevăr,/ Ei se ceartă cum să-mpartă / Jarul pentru turta lor – Oscar Blumenthal ”; “ Când doi proști se ceartă, unii, mai deștepți, îi admiră! “- Victor Martin – “…și-al treilea câștigă!”.

    Dumitru Ţimerman

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE