More

    Angelina Ciorcaș : “Am moștenit talentul de la bunicul meu care a fost printre cei mai buni țâpuritori din Oaș!”

    O poveste de success a unui cuplu de succes din folclorul sătmărean: Angelina și Marinel Ciorcaș.

    Angelina povestește-ne despre începuturile tale în muzică.

    Am început să cânt de la șase anișori în ansamblul Oșencuța din Călinești Oaș. Eu, fiind oșancă îmi plăcea mult sa țâpuresc , dar adevărul  e că am și moștenit talentul de la bunicul meu care era printre cei mai buni țâpuritori de la noi din zona Oașului. Atunci era doar atât, până am ajuns la liceu unde profesorii de acolo mă tot auzeau cântând și insistau să mă înscriu la școala de arte. Așa am și făcut în clasa a X-a, m-am înscris la cursurile școlii de arte din Satu Mare
    Acolo a început cariera mea muzicală!

    Ai luat totul în serios muzical, de la început?

    Am luat-o în serios bineînțeles, dar ca pe un hobby , pentru că îmi plăcea să cânt ,nu m-am gândit că voi ajunge să fiu apreciată ,că voi avea piesele mele , că voi cânta pe marile scene și cu artiști renumiți. A început să îmi placă tot mai mult și am muncit până am ajuns aici, deși am avut și multe piedici, am reușit sa rămân acolo.

    Ai o vărsta fragedă, și ti-ai întemeat deja o familie…

    Da așa este, foarte multă lume îmi spune acest lucru că sunt tânără , sunt multe și mai tinere .
    La nouăsprezece ani m-am căsătorit iar după un an a și venit pe lume Milan, copilul nostru iar acum mai e o minune pe drum pe care o așteptăm nerăbdători . La 23 ani sunt o mămica tânăra și împlinită . Pot să zic că sunt și foarte responsabilă în ceea ce sunt.

    Ce pot sa îmi doresc mai mult de atât ? Am un soț minunat  care mă iubește și îl iubesc, un copil frumos, sănătos și frumos și încă unul care e pe drum. Și sincer, dacă ar fi să mai aleg ce drum să urmez nu aș ezita să aleg același drum, sunt foarte mulțumită cu această viață ! Puteam să mă mărit și la 35 de ani și să nu am noroc ,dacă e să fie va fi dacă nu, nu!

    Spune-ne cum a început povestea voastră de dragoste, cum v-ați cunoscut?

    Aș putea să încep cu a fost odată ca niciodată, dar povestea noastră nu a început așa.
    Eram doi tineri din același sat, ne vedeam pe perioadă de vară când venea acasă din Italia. Am fost o perioadă de timp împreună, dar relația la distanță între noi nu prea a funcționat, poate și din cauza prietenilor care tot îmi ziceau că nu era prea serios și ne-am despărțit, dar a venit următorul August și tot noi am fost, soarta ne-a adus înapoi împreuna. Eu aveam alte aspirații în viață, voiam să îmi continui studiile și să îmi continui cariera pe care nu de mult am început-o, nicidecum să mă mărit, ceea ce nici el nu spera că va veni în concediu și se va însura, dar așa a fost sa fie. În 14 August am mers împreuna la Mănăstirea din Bixad pentru că era hram următoarea zi, și în acea seară se făceau rugăciuni. Am stat câteva ore, iar apoi ne-am întors acasă și s-a întâmplat minunea la care nu ne-am așteptat niciunul dintre noi. A fost o cerere în căsătorie fără inel. L-am rugat să fie mai serios dacă vrea să mai stea la discuții cu mine. În acel moment el s-a așezat în genunchi și mi-a spus că mai serios ca acuma nu a mai fost niciodată. O simplă întrebare dar cu o valoare mare “VREI SĂ FII SOȚIA MEA?”, iar în mintea mea nu a mai existat niciun cuvânt posibil decât un sincer DA. Nu pot să exprim acel sentiment, dar așa a fost să fie. Eu care ziceam mereu că nu voi fi niciodată cu el în acel moment am uitat de tot. Eram foarte diferiți, din doua lumi diferite, dar ne iubeam foarte mult și asta era mai presus decât toate. Și uite așa au trecut 6 ani de când suntem împreună și ne-am clădit o familie minunată.

    Ce-ți pace cel mai mult la el ?

    Îmi place că e un bărbat frumos , harnic și ambițios. Îmi place tot la el, e un om minunat într-un cuvânt, toți avem și defecte nimeni nu e perfect!

    Tu și soțul tău cântați împreună, e simplu, e complicat?

    Soțul meu, Marinel încă studiază. Nu de mult a început să studieze saxofonul îi place foarte mult , încă nu am ajuns să cântam la evenimente mari împreună. La noi situația e puțin mai complicată, noi nu ne ocupăm doar de muzică. El are firmă de construcții iar eu sunt cu copilul și pe lângă asta mai avem activitate cu magazinul pe care îl deținem acasă. Suntem mereu unul cu celălalt peste tot și ne susținem în tot ceea ce facem. Mereu mă simt în siguranța când știu că este alături de mine.
    Ne mai certăm și noi, nu e tot timpul perfect, dar împăcarea e mai dulce. Nu există familie în care să nu fie și câte un conflict, e ceva normal.

    Ești mamă, cum ai descrie acest măreț sentiment?

    Sunt mamă de 2 ani și 5 luni, e un sentiment deosebit, dar doar când ești mamă îți dai seama cum e cu adevărat. Zilele îmi sunt pline de fericire și iubire, nu există ceva mai frumos decât să îți vezi puiul cum te strânge în brațe și cum strigă cuvântul “mama”. Mereu părinții îmi spun că sunt o mamă cam grijulie și că pun prea mult la suflet, dar degeaba îmi tot spun, realizez că sunt așa, dar vreau ce e mai bun pentru copilul meu. Copilul meu nici nu știe sa plângă, nu l-am lăsat niciodată să facă asta, pentru că de fiecare dată când începea să plângă îmi făceam prezența lângă el. De când îl am știu să dorm și în picioare. Mi-am dorit să am parte la creșterea lui în orice moment pentru că eu de mică am rămas la bunici din cauza că părinții mei erau plecați la muncă ca să poată să ne întrețină. Bunica și bunicul m-au crescut și m-au iubit mai bine decât pe copiii lor, dar totuși nu era mama și tata, iar eu am suferit puțin din cauza asta. De mică mi-am dorit să îmi cresc eu copilul, nu să îi las pe altcineva sa mi-l crească. Chiar dacă mai am și eu lucrul meu, mereu îmi fac timp și pentru el, vreau ca el sa aibă parte de mama lui.

    Ce recomandri ai avea pentru fetele de varsata ta, un copil te împiedică în carieră sau îți dă putere să lupți mai departe?

    Într-adevăr când ai copii nu mai ai așa de mult timp și pentru tine, dar nu te împiedică să faci anumite lucruri dacă îți dorești să faci. Din punctul meu de vedere eu am și carieră și familie, deci da, se poate doar că ai mai multe responsabilități. E foarte frumos, un copil e o binecuvântare, nu te încurcă cu absolut nimic, da, e mai greu să îți împarți timpul, dar nu poți să le ai chiar pe toate, facem sacrificii.

    Care sunt planurile voastre pentru 2019?

    Planuri? Sincer nu ne facem planuri, lăsam să decidă timpul pentru noi. Să fim sănătoși e cel mai important și sa fim mereu fericiți chiar dacă viața ne rezervă multe.

    Cu ce mare interpret ți-ar plăcea să colaborezi?

    Mi-ar plăcea foarte mult să colaborez cu Florin Ionaș generalul și cu Paula Pașca.

     Ți-ar plăcea ca micuțul vostru să urmeze aceeași cale?

    Sincer mi-ar plăcea să devină ce doresc ei, dar nu pot să zic că nu mi-ar plăcea să urmeze și calea noastră a cântecului, e o meserie foarte frumoasă.

    Daca ar fi să mulțumești unei persoane pentru faptul ca ai ajuns până aici, cine ar fi acea persoana?

    Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit în viață, sunt o persoană foarte norocoasă și foarte iubită de Dumnezeu. El e mai presus de tot, dacă el vrea poate mâine sa îmi distrugă tot ce eu am clădit și sincer nu îi mulțumesc îndeajuns față de cum mă răsplătește el. Nu vreau să crezi că sunt cea mai credincioasă persoană, dar Dumnezeu a fost cu mine în orice situație. Îi mulțumesc familiei pentru că ei mi-au fost alături în egală măsură.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE