More

    GRIPA lovește din PLIN la Satu Mare. Într-o singură săptămână


    După multitudinea de cazuri din țară, și după ce 43 de persoane au murit din cauza ei, gripa lovește din plin și la Satu Mare. Într-o singură săptămână, 21-27 ianuarie, la nivelul județului Satu Mare au fost înregistrate 13 noi cazuri de gripă, potrivit raportării făcute de Direcția de Sănătate Publică Satu Mare.

    Marea majoritate a acestor cazuri de gripă au fost înregistrate la copii și anume un caz la categoria zero – un an, șase cazuri la categoria 2-4 ani și două cazuri la categoria 5-15 ani.

    Totodată, au mai fost înregistrate două cazuri la adulți și două cazuri la persoanele de vârsta a treia.

    Toți pacienții diagnosticați cu gripă sunt internați la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare și se află sub o atentă supraveghere medicală.

    De asemenea, tot în aceeași perioadă au mai fost înregistrate aproape 500 de cazuri de viroze și peste 370 de pneumonii, marea lor majoritate la copii.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE