Prima atestare documentară a Hododului se realizează într-o hotărnicire datând din anul 1368, însă importanţa pe care a dobândit-o în scurt timp aşezarea în comparaţie cu satele vecine, atestate mai timpuriu, ne determină să presupunem că localitatea exista şi într-o perioadă anterioară. Nadişu Hododului, spre exemplu, cu o istorie aproape identică cu cea a actualei reşedinţe de comună, este menţionat documentar deja în anul 1220, în Registrul de la Oradea, într-un proces de judecată privind un furt. La sfârşitul secolului al XIV-lea, regina Elisabeta, văduva regelui Ludovic I de Anjou, a donat cele două sate vecine, Hododul şi Nadişu Hododului, familiei Jakcs. Cu centrul la Coşeiu (azi judeţul Sălaj), familia Jakcs este una dintre cele mai puternice neamuri nobiliare din zonă din această epocă. Puterea financiară le permite să construiască în localitatea centru de domeniu nu doar o cetate, ci şi o mănăstire pentru călugării franciscani. Ca în orice familie puternică din evul mediu, principala preocupare a nobililor Jakcs devine în scurt timp păstrarea intactă a moştenirii ancestrale şi creşterea acesteia.
Astfel, familia Jakcs de Coşeiu a rămas cel mai important proprietar din satele Hodod şi Nadişu Hododului până în secolul al XVI-lea, când, alături de aceştia, părţi ale moşiilor au fost deţinute de familiile Csire şi Pázmány. Un proces privind zestrea unei fete din familie, care implica cele două ramuri ale familiei Jakcs, s-a încheiat în anul 1489. Ultimul membru masculin din familia Jakcs a fost Baltazar Jakcs, care a murit însă fără moştenitori în anul 1577. Deşi conform testamentului acestuia moştenitoarea trebuia să fie soţia sa, Ana, un nou proces juridic a întârziat clarificarea proprietăţii asupra Hododului, iar moşia a ajuns în mâinile principelui Transilvaniei.
În perioada medievală, Hododul a devenit un centru zonal. Documentele vremii atestă o înflorire economică importantă: în anul 1475, Hododul era capabil să plătească impozit în valoare de 47 de florini, o sumă semnificativă pentru acea perioadă. În 1482, situaţia economică înfloritoare este reflectată şi de statutul localităţii, care devenise târg (oppidum). Probabil că motorul dezvoltării Hododului a fost familia Jakcs de Coşeiu, care a construit aici o cetate la sfârşitul secolului al XIV-lea, la doar câţiva ani după ce a devenit proprietara localităţii. Rolul strategic şi militar al cetăţii a devenit vizibil în special în următoarele secole, dar efectul benefic al centrului administrativ şi economic s-a simţit şi în aşezarea de la poalele cetăţii.
Începând cu secolul al XVI-lea, cetatea Hododului a fost implicată în toate conflictele de amploare care au afectat regatul maghiar, respectiv principatul Transilvaniei. În anii 1560, cetatea din Hodod a fost disputată de Ferdinand de Habsburg şi Ioan Sigismund Zápolya. În anul 1600, generalul Basta a ocupat cetatea, care s-a predat fără luptă. În cursul secolului al XVII-lea, fortificaţia a devenit un avanpost al luptei împotriva atacurilor turceşti, iar în timpul răscoalei lui Rákóczi cetatea a fost unul dintre punctele strategice ale armatei acestuia. În anul 1710 a fost recucerită de austrieci, şi, după încheierea ostilităţilor, a pierdut definitiv rolul militar, împreună cu celelalte cetăţi din regiune.
Familia Wesselényi a ajuns proprietara localităţii în urma unei donaţii princiare, în anul 1584. Avându-şi originea în comitatul Nógrád, familia Wesselényi ajunge în zona principatului Transilvaniei la sfârşitul secolului al XVI-lea, prin două ramuri importante care îşi stabilesc centrul la Hodod, respectiv la Jibou (judeţul Sălaj). Odată cu pierderea importanţei militare a cetăţii, familia proprietară Wesselényi consideră că un castel ar servi mult mai bine scopurilor funcţionale ale perioadei, construind, astfel, castelul baroc care este şi astăzi în picioare. Prin intermediul ramurii din Hodod, printr-o alianţă matrimonială, ajunge în localitate în secolul al XIX-lea familia de origine elveţiană Degenfeld, care devine proprietara unui alt castel, situat în apropierea reşedinţei Wesselényi.
Una dintre cele mai importante acţiuni ale familiei Wesselényi, care îşi va pune amprenta asupra întregii configuraţii viitoare a regiunii, a fost colonizarea populaţiei germane în Hodod, în secolul al XVIII-lea. Puterea economică şi cultura specifică a acestei comunităţi a influenţat benefic dezvoltarea zonei, marcând şi arhitecura din Hodod. O mare parte a populaţiei germane s-a retras odată cu armata germană, în anul 1944, iar dintre cei rămaşi 43 de persoane au fost deportate în anul 1945 în Uniunea Sovietică. În perioada comunistă, în special în anii 1980, numărul persoanelor de etnie germană a scăzut considerabil prin emigrări, pentru ca în zilele noastre aceştia să mai fie reprezentaţi doar într-o proporţie nesemnificativă.
Nicolae Ghişan
