Dincolo de scena politică românească există o multitudine de probleme cu care se confruntă întreprinzătorii particulari din domeniile: producției agricole, zootehniei, procesării cărnii, industriei și încurajării investițiilor autohtone. Afluența de produse aduse din import este greu de contracarat dacă luăm în considerare prețurile practicate de intermediarii care se ocupă cu aprovizionarea marilor supermarketuri. La prima vedere, piața liberă a practicării prețurilor este cât se poate de normală în condițiile economiei de piață. Concurența acerbă a valorificării produselor, la prețuri cât mai atractive, este una din condițiile supreme de supraviețuire specifice pieței libere.
Dacă privim această concurență din punct de vedere al costurilor de producție, practicate în vederea obținerii unor produse procesate sau neprocesate, din unele țări din Est, vom observa faptul că acestea sunt mai mici și datorită unor subvenții consistente acordate producătorilor de către statele respective. Cheltuielile de producție subvenționate le conferă producătorilor posibilitatea să obțină cantități mari de produse sau animale în viu, iar prețurile de valorificare sunt extrem de atractive pentru importatori. Chiar dacă adaosul la prețul de vânzare este mai mic, veniturile sunt consistente datorită rulajului mare de marfă. În schimb, la noi, statul nu este lăsat să intervină suficient în vederea suplimentării subvențiilor și implicit încurajării producției indigene, iar producătorii români autohtoni se confruntă cu costuri de producție mult mai mari decât cele existente în alte țări europene. În aceste condiții, nici nu putem vorbi de o concurență reală, chiar dacă produsele românești se încadrează la cele mai înalte standarde de exigență. Calitatea este devansată în continuare de practicarea unor prețuri mici, uneori de “damping”, atractive pentru consumator. Producătorii români nu-și pot permite să practice prețuri concurențiale sub cele fixate la produsele aduse din import, pentru că nu-și vor putea “scoate nici măcar cheltuielile de producție”.
În urma unor analize economice, cu siguranță economiștii români profesioniști ar putea constata că încurajarea producătorilor autohtoni, prin intermediul unor subvenții bine dozate, ar putea duce la beneficii consistente și pentru bugetul consolidat al statului. Abia atunci am putea vorbi de o concurență mai echilibrată și loială a prețurilor! Se spune că aceste subvenții, acordate producătorilor români și din fonduri europene, (dar sunt sume mai mici decât cele acordate altor state-n.a), nu se mai pot renegocia de către România. Producătorii români ar trebui sprijiniți de statul român și în ceea ce privește marketingul produselor românești prin crearea unui cadru legal mult mai permisiv și eficient.
O altă meteahnă, care se abate de mai multă vreme asupra producătorilor români este aceea a birocrației, apostrofată de multe ori în termeni foarte duri… Ameliorarea ei prin proceduri contabile simplificate se lasă așteptată, deși experții contabili și contabilii autorizați au semnalat de multă vreme faptul că România are nevoie de un sistem contabil relaxat și pragmatic. Presiunea fiscală ar trebui reglată în favoarea stimulării producției și valorificării din abundență a produselor românești. Periodic, pe posturile naționale de televiziune ar trebui să aibă loc diverse mese rotunde la care să participe oameni de afaceri, producători din diferite domenii de activitate, politicieni experimentați, economiști profesioniști, iar problemele și soluțiile rezultate să fie prezentate în comisiile de specialitate din Parlamentul României, pentru inițierea în regim de urgență a unor schimbări legislative adecvate realităților existente în economia românească. De astfel de strategii de dezvoltare au nevoie românii !, nu de tot felul de demagogi neavizați, care suferă de “adjectivită” și “bat apa-n piuă”, după ce se îmbracă frumos și apar la televizor sau la diferite mitinguri de parcă ar fi niște “vedete” ratate de cinema. Când unii dintre ei încep să deschidă gura și să dea drumul la tot felul de “porumbei sălbatici”, se întunecă ecranul televizorului, iar frunțile românilor telespectatori se încrețesc, iar alții de supărare pleacă, câte 200 de persoane, zilnic, din țară, sătui de-atâta răutate și prostie didacticistă!