Monument istoric ce face parte din patrimoniul cultural naţional, Gara din Satu Mare a fost odată o construcţie grandioasă în stil neo-clasic. Clădirea a fost proiectată după schiţele lui Pfaff Ferenc, arhitect cunoscut ce a proiectat mai multe gări, printre care Gara Centrală din Zagreb, Croaţia. Clădirea ocupă un loc aparte în istoria ţării noastre, mai ales datorită personalităţilor ce i-au călcat peronul. Ceea ce a fost cândva una dintre principalele porţi de intrare în oraş, Gara din Satu Mare a ajuns la un nivel ridicat de degradare la fel cum ajuns de altfel majoritatea edificiilor de acest fel din ţară.
Clădirea din cărămidă a fost construită iniţial în anul 1870, apoi reconstruită în 1899, fiind printre primele gări ale Transilvaniei. Clădirea este formată din corpuri pe două nivele ce alternează cu corpuri cu un singur nivel şi are o lungime de 120 de metri. Tot în 1870 a fost dată în folosinţă prima cale ferată a gării, legând Satu Mare de Carei. În materie de ornamente arhitecturale, se pot observa cornişele şi medalioanele în relief ce reprezintă chipuri de oameni. Clădirea păstrează caracteristicile arhitecturale ale gărilor construite în timpul monarhiei austro-ungare. În aprilie 1923, în zilele de 19, 20 şi 23, Satu Mare este gazda scriitorilor Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Victor Eftimiu, E. Speranţia, Alfred Moşoiu, A. Cazaban şi Mircea Rădulescu. Scriitorii au avut parte de o primire triumfală la gară după care, în sala Hotelului Dacia, s-a organizat un mare banchet.
Prima dintre căile ferate ale gării, dată în folosinţă în anul 1870, asigura legătura dintre oraşul Satu Mare şi centrul de atunci al comitatului, Careiul. Abia un an mai târziu a fost inaugurată linia ferată spre Sighetu Marmaţiei, iar în 1884 s-a stabilit legătura feroviară cu oraşul Baia Mare. Lucrările la gară au avut loc în paralel cu realizarea căilor ferate, în anul 1870. Aceasta, cu o arhitectură extrem de modernă pentru standardele acelei vremi, urma un plan tipic edificiilor de acest gen din oraşele Transilvaniei vestice.
Istoricul Muzeului Judeţean Satu Mare, Diana Iagăr, scrie în “Amprentele Trecutului” că gara, construită din cărămidă, caracterizată de simetrie planimetrică, poartă amprentele stilului neo-clasic. Corpurile de clădire structurate pe două niveluri, dintre care cel aflat în plan central găzduieşte intrarea principală, alternează cu porţiuni de un singur nivel. “În extremele superioare ale corpurilor mai înalte sunt aşezate medalioane în relief, reprezentând figuri umane. Ornamentele se reduc la cornişe, sub formă de arcade la nivelul ferestrelor, şi reprezentând motivul funiei sub acoperişul porţiunilor cu etaj”, scrie Diana Iagăr.
Gara din Satu Mare a fost construită de arhitectul maghiar Pfaff Ferenc, care a construit o sumedenie de gări în imperiul austro-ungar (Gara Centrală din Zagreb, Croaţia) dintre care câteva şi în România (Arad, Carei, Cluj, Satu Mare). Majoritatea le-a făcut într-un stil eclectic renascentist, numai la Arad a folosit mai mult elemente neo-romanice.
Dacă altădată Gara din Satu Mare era una dintre bijuteriile arhitectonice ale urbei şi chiar ale Transilvaniei, din păcate, în momentul de faţă clădirea gării este în pericol de a se degrada complet. Şi nici nu are cum să fie altfel din moment ce ultimele renovări la staţia CF Satu Mare au fost efectuate în anul 1985. Tot atunci a fost renovat exteriorul clădirii şi peroanele de pe liniile I, II şi III. Au trecut 34 de ani timp în care nu a fost realizată nicio investiţie majoră, chiar dacă clădirea este una de patrimoniu, iar starea de degradare este evidentă.
Starea deplorabilă a liniilor de cale ferată din judeţul Satu Mare a dus şi la reducerea considerabilă a vitezei de circulaţie a trenurilor. S-a ajuns astfel ca în prezent, faţă de acum zece ani, trenurile pentru persoane să aibă o medie a vitezei de cel mult 42 km/oră, faţă de 60-80 km/oră, iar cele pentru marfă doar 25 km/oră, jumătate din media vitezei cu care se circula în urmă cu 15 ani.
Nicolae Ghişan
