Punctul culminant al vizitei istorice pe care Papa Francisc a realizat-o în România a fost fără îndoială, evenimentul de pe Câmpia Libertăţii din Blaj. Şapte episcopi greco-catolici, care au murit în urma prigoanei securităţii comuniste, au fost beatificaţi duminică, 2 iunie, de către Suvernaul Pontif.
Părintele Vicar General Cristian Barta, reprezentantul Mitropoliei Greco-Catolice Blaj, a explicat în ce a constat procesul de beatificare, cu reguli foarte riguroase care, în acest caz, a durat aproape 25 de ani, începând de la documentare şi până la analiza care stabileşte cu certitudine martiriul celor şapte episcopi.
„Vorbim despre încununarea unui proces care a durat aproape 25 de ani. Pregătirile beatificării au început în anul 1994”, a spus Părintele Vicar General Cristian Barta.
Au fost beatificaţi episcopii Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi primul cardinal al Bisericii greco-catolice din România, Episcopul Iuliu Hossu.
Vasile Aftenie (1899-1950), Episcop Vicar General pentru Bucureşti şi Vechiul Regat, a murit la 10 mai 1950, în spitalul închisorii Văcăreşti, la vârsta de 51 de ani. Fusese separat de ceilalţi episcopi arestaţi şi era anchetat de aproape un an de Securitate în beciurile Ministerului de Interne. Vasile Aftenie a fost înmormântat pe ascuns de Securitate în cimitirul Bellu-catolic, având inscripţionate pe cruce doariniţialele ”A.V.” Dintre cei şapte episcopi greco-catolici martiri, a fost primul care şi-a pierdut viaţa în timpul persecuţiei, la 10 mai 1950.
Valeriu Traian Frenţiu (1875-1952), Episcop de Oradea şi decan de vârstă al episcopilor greco-catolici, a murit la 11 iulie 1952, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 77 de ani. Nu i se cunoaşte mormântul. În 29 o ctombrie 1948, a fost ridicat de la Oradea după miezul nopţii, dus la Bucureşti sub pretextul că va fi primit în audienţă de un ministru, internat pentru două nopţi în celulele arestului Ministerului de Interne şi apoi înfăţişat Ministrului Cultelor, care i -a propus să treacă la ortodoxie.
Ioan Suciu (1907-1953), Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului, a murit de foame, în lipsa tratamentelor medicale, la 27 iunie 1953, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 46 de ani. Mormântul său din Cimitirul Săracilor a fost nivelat de oamenii Securităţii, pentru a nu i se mai găsi vreodată rămăşiţele.
Tit Liviu Chinezu (1904-1955), consacrat Episcop în clandestinitate, în 1949, a murit la 15 ianuarie 1955 în închisoarea din Sighet, fiind bolnav şi lipsit de orice tratament medical, la vârsta de 51 de ani. Locul unde se odihneşte trupul său arămas necunoscut posterităţii.
Ioan Bălan (1880-1959), episcop de Lugoj, a murit la 4 august 1959, l a 79 de ani, la Mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde fusese închis cu domiciliu obligatoriu după separarea celor trei episcopi care supravieţuiseră Sighetului. În ultimii trei ani de viaţă i s-au făcut de mai multe ori propuneri de a se dezice de unirea cu Biserica Romei, condiţionate şi de oferirea de tratament medical, dar toate propunerile au fost refuzate. A fost înmormântat în cimitirul Bellu-catolic din Bucureşti.
Alexandru Rusu (1884-1963), episcop de Maramureş, a murit la vârsta de 79 de ani, la 9 mai 1963, în închisoarea din Gherla. El ispăşea o condamnare pe viaţă primită în 1957 pentru ”instigare şi înaltă trădare” după ce fusese eliberat de la Sighet în 1955 şi închis în Mănăstirile ortodoxe Curtea de Argeş, Ciorogârla şi Cocoş. Locul exact al înhumării nu a mai putut fi identificat.
Iuliu Hossu (1885-1970), episcopul de Cluj – Gherla, care a citit Rezoluţia de la Alba Iulia din 1918, a supravieţuit închisorii din Sighet. A fost, până la sfârşitul vieţii, închis cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Ortodoxă Căldăruşani. A fost creat Cardinal în 1969, în secret – in pectore – şi a murit la 28 mai 1970. La ordinul Securităţii, în mare grabă, chiar a doua zi, a fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.
Partidul Comunist și Securitatea au făcut presiuni infernale asupra acestor episcopi pentru a trece la Biserica Ortodoxă Română, la conducerea căreia fusese instalat în 1948 ca patriarh Justinian Marina, un apropiat al lui Gheorghiu Dej. Niciunul dintre episcopii greco-catolici (șase titulari și șase numiți în clandestinitate pentru a le lua locul titularilor după arestare) nu a cedat, sacrificiul lor fiind lăudat cu căldură într-o scrisoare apostolică, „Veritatem facientes”, de către Papa Pius XII în 1952: „Noi, care nutrim față de poporul vostru sentimente părintești și îi înconjurăm cu o iubire deosebită pe „cei prigoniți pentru dreptate” (Mt 5,10), dorim să sărutăm lanțurile celor care, întemnițați pe nedrept, plâng și se întristează mai mult de atacurile împotriva religiei, de prăbușirea instituțiilor sacre, pentru mântuirea veșnică a poporului lor pusă în pericol, decât de propriile suferințe și de libertatea lor pierdută.”
Nicolae Ghişan