More

    După 28 de ani, biserica din Cig găzduieşte o Sfântă Liturghie Arhierească!

    Localitatea Cig se află în apropierea oraşului Tăşnad şi aparţine Protopopiatului Carei. Este o localitate bine aşezată, cu 40 de familii, oameni credincioşi, harnici şi buni la suflet. Au fost cu mult mai multe familii, dar, în timpul anilor, ca peste tot în Ardeal, satele au rămas îmbătrânite şi tinerii şi-au căutat viitorul pe unde i-a ajutat Bunul Dumnezeu. Totuşi, duminică, 2 iunie, la biserica din Cig s-au adunat peste 300 de oameni, mulţi fii ai satului, rude, oameni veniţi din localităţile vecine, din Satu Mare, familiile preoţilor, prezenţi la Sfânta Liturghie etc. Mi-am pus întrebarea de ce atâta lume? Răspunsul mi l-am dat imediat ce am ajuns la faţa locului. A fost prezent şi atât de aşteptat P.S. Timotei Sătmăreanul şi… părintele paroh Ioan Buzura a trăit emoţii plăcute alături de 17 colegi preoţi, majoritatea din Protopopiatul Carei, condus de părintele protopop Florian Mocan, prezent la Sfânta Liturghie. Am văzut preoţi cunoscuţi mie: Ştefan Turău, Vasile Perşe, protopop Marian Crainic, Sandu Chiş etc. Aş menţiona faptul că părintele Marian Crainic a venit însoţit de minunatul cor al Catedralei din Tăşnad, cor, care nu s-a dezminţit, ci a fost şi de această dată la înălţime! Rar a mai avut biserica din Cig un astfel de cor! Felicitări!

    Sigur, P.S. Timotei, cu soborul de preoţi şi localnici au sfinţit noua capelă din cimitir, capelă realizată prin dărnicia localnicilor, prin tenacitatea părintelui Ioan Buzura şi a darnicilor întreprinzători de pe raza comunei şi oraşului Tăşnad. De fapt, l-am văzut pe altarul de vară din faţa bisericii din Cig pe primarul Tăşnadului, mereu prezent la activităţile ce-i aparţin, om dornic de cultură, cu frică de Dumnezeu şi demn de funcţia pe care o îndeplineşte! L-am văzut, la loc de cinste, pe consilierul judeţean Oliviu Buzgău, un inginer ce face cinste judeţului nostru, cu un fiu ce-l urmează şi un nepot, student de excepţie, mândria noastră, dar şi a Centrului Universitar Cluj, Horaţiu Buzgău, care în această vară încheie şi revine la familie pentru a ajuta la prosperarea firmei lor. Ce frumos!

    Întotdeauna am fost mândru de ei! Să-i ajute Bunul Dumnezeu cu sănătate şi succese în tot ceea ce fac! Am fost atent la credincioşii prezenţi, oameni frumoşi şi prin îmbrăcăminte şi, cred, sufleteşte. Au venit în haine de sărbătoare, însoţiţi de rude, dar şi de copii minunaţi, îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale, aduşi cu cărucioare, cu scăunele şi… interesant, foarte cuminţi, ascultători, atenţi la tot ce se întâmplă. Şi vremea a ţinut cu credinţa noastră, că a ieşit soarele într-un timp în care ploile erau mereu prezente!

    În predica lui P.S. Timotei am întâlnit lucruri minunate, pornind de la minunea făcută cu orbul din naştere, cerşind, căruia Iisus i-a dăruit vederea. Din această lecţie de învăţătură, însuşită de toţi cei prezenţi, am desprins o serie de lucruri, de care trebuie să ţinem seamă, mai ales că predica a constituit punctul culminant al Sfintei Liturghii.

    P.S. Timotei a transmis mesaje de îndemn pentru iertare, linişte şi pace – toate în rugăciune! A folosit exemple semnificative pentru a se înţelege mesajul de a ne transforma în mai buni, mai umani! Se întreabă şi Domnia Sa, ne întrebăm şi noi: De ce există oameni necăjiţi în jurul nostru, oameni ce se nasc cu necazuri? Puteam fi noi în locul lor şi… trebuie să mulţumim lui Dumnezeu că suntem aşa cum suntem, dar… ajutorul dat aproapelui în necaz trebuie să existe în preocupările noastre.

    Am văzut în tot ce a făcut, în tot ce a spus P.S. Timotei, atâta modestie şi înţelepciune, încât mi-a făcut impresia că funcţionează după reguli proprii, în care domnesc respectul faţă de om şi bunul simţ. Are ceva ce ne permite să pătrundem în inima sa, să-l înţelegem perfect, mai ales atunci când vorbeşte de suflet, de drumul lui… după!

    Ne-a îndemnat, prin cuvinte simple, la generozitate, la a ajuta bolnavii, copiii şi familia! Este, de fapt, în tot ceea ce face P.S. Timotei, un respect de mentalitate religioasă ortodoxă. N-a uitat să amintească de vizita istorică a Papei Francisc pe pământul României!

    Am mai scris despre P.S. Timotei, dar subliniez că este fiinţa ce nu-şi ascunde calitatea de om, de educator al copiilor şi nu uită de cei săraci. A doua oară a demonstrat că beneficiază de o cultură aparte, dând exemple din greacă sau amintind din clasicii literaturii universale. Părintele Ioan Buzura şi credincioşii lui nu vor uita, mult timp, Sfânta Liturghie Arhierească din 2 iunie 2019! Desigur, nici noi!

    Teodor Curpaş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE