Localitatea Huta Certeze (Ľudovítove údolie, în slovacă) a fost întemeiată în secolul al XIX-lea, în Ţara Oaşului, când pentru exploatarea minelor de fier au fost aduşi colonişti slovaci şi polonezi.
Localitatea Huta – Certeze aparţine de comuna Certeze, judeţul Satu Mare. Aceasta a fost înfiinţată cu ajutorul inginerului minier şi fost secretar al ministrului comerţului, Lajos Kovács, dar şi a omului de stat István Széchényi. Aceştia au recrutat mineri şi specialişti siderurgi din diferite zone miniere şi siderurgice, pe care i-au aşezat pe domeniul lui Lajos Kovács. Zonele de origine erau Zemplin, Spiš, Gemer, Borsod, Zvolen, Abaúj-Torna, Galiţia-Polonia. Minerii erau romano-catolici. Aşezarea a avut loc între 1851-1854.
Parohia romano – catolică din Huta-Certeze
Michael Haas, episcop de Satu Mare, a decis să trimită la Huta-Certeze un preot care, pe lângă sarcinile parohiale, avea şi obligaţia asigurării învăţământului confesional. Episcopul Haas s-a angajat să renoveze şi să doteze casa parohială, în aceeaşi clădire începând să funcţioneze capela, casa parohială şi şcoala confesională. Clădirea a fost sfinţită de episcop pe 29 noiembrie 1863, la amenajarea parohiei contribuind enoriaşii cu peste 700 de zile de muncă. În 1877, parohia Huta-Certeze este trecută provizoriu sub administrarea Parohiei din Iojib. Din lipsa resurselor financiare, timp de mai multe decenii nu s-a reuşit restabilirea parohiei.
Cu sprijin şi din partea noului episcop de Satu Mare, Tibor Boromissza, în 1913 parohia îşi reia activitatea. S-a trecut apoi la construirea casei parohiale, între 1913-1915. Din cauza izbucnirii războiului, nu s-a mai finalizat construirea bisericii şi ca urmare a fost modificat planul casei parohiale, în care s-au amenajat biserica şi capela.
În timpul parohului Károly Barna s-a construit actuala casă parohială cu etaj, cu ajutorul organizaţiilor catolice din străinătate. A fost finalizată în 1980.
Vechea clădire în care era capela a fost modificată, fostele camere ale parohului fiind anexate capelei, ridicându-se totodată şi înălţimea pereţilor. Astfel capela a devenit mult mai spaţioasă.
În 1993 s-a început construirea noii biserici, sub conducerea parohului László Fagea. Biserica finalizată a fost sfinţită la 14 august 2010 de episcopul Eugen Schönberger. Hramul bisericii este Sfântul Ioan Nepomuk. Dacă în anul 1864 erau 208 enoriaşi în Huta-Certeze, în anul 2012 numărul acestora crescuse la 841.
Comunitatea slovacă din localitate
Şcoala de stat cu predare în limba slovacă s-a deschis în septembrie 1938, în două dintre încăperile casei parohiale. În toamna anului 1939, ca urmare a mobilizărilor şi concentrării militare, armata română a sechestrat casa parohială, cu scopul încartiruirii militarilor. Astfel s-a aprobat provizoriu desfăşurarea învăţământului în limba slovacă în capelă. În timpul ocupaţiei maghiare din Transilvania între 1940-1944 şcoala era în limba maghiară după cum afirmă mulţi bătrâni din sat care au făcut scoala în perioada aceea.
În 1999 a fost organizat învăţământul facultativ în limba slovacă la şcoala din localitate, care a funcţionat până în 2001.
Slovacii din Huta Certeze participă la acţiuni organizate de Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, cum ar fi vizita în fiecare an la Bazilica romano-catolică din Radna sau participarea copiilor la acţiuni dedicate zilei de 1 iunie.
Feluri de mâncare delicioase, obiceiuri şi superstiţii
Odată cu venirea pe aceste meleaguri slovacii au adus cu ei şi obiceiurile, superstiţiile dar şi felurile de mâncare specifice.
Un loc de bază în bucătăria slovacă îl ocupă făinoasele şi diferitele specialităţi din făină, legumele, rădăcinoasele şi fructele. Din aluatul de pâine se face „lepnika”, un fel de lipie. Se întinde aluatul într-o formă rotundă mai groasă şi când cuptorul este suficient de încins, se pune pe o lopată din lemn întinsă introducându-se lângă flacără şi jar, pentru a se coace prima dată pe o parte, apoi pe cealaltă, şi când e gata se unge cu puţină untură sau ulei, eventual se freacă cu usturoi, consumându-se de obicei imediat. Dintre legume cea mai răspândită e fasolea, care se consumă atât uscată cât şi verde. Fasolea verde se prepară exclusiv ca supă sau ciorbă, iar cea uscată cu carne de porc afumată (şira spinării) sau cu şuncă, în special vineri. Mazărea se consumă în exclusivitate verde, sub forma de supă de mazăre. În supă deseori se puneau găluşte din făină sau din gris, uneori şi carne de pui sau de porumbel. Mai rar decât fasolea ori mazărea se gătea linte, cu carne afumată sau cârnaţi de casă. Ca şi la noi, cartofii sunt nelipsiţi din bucătăria slovacă.
Slovacii au multe obiceiuri, datini şi credinţe populare. Ei sunt specialişti în arta încrustării şi prelucrării lemnului, arta împletiturilor din pănuşi, a broderiilor şi ţesăturilor cu motive inspirate din barocul german. Cea mai bogată în tradiţii este perioada solstiţiului de primăvară. Anul Nou implică o serie de obiceiuri, unele dintre ele fiind asemănătoare cu cele româneşti. În prima zi a anului, femeile nu au voie să facă vizite celor cunoscuţi, pentru că ele aduc ghinion.
„Fašange” este denumirea unei sărbători în care oamenii se întâlnesc mai mult, organizând şezători numite „paraćke”, nunţi şi petreceri pentru tineri, cu multă mâncare şi băutură, în care se ironizează unele vicii, şi se practică travestirea.
Alte superstiţii sunt legate de prevestirea timpului: dacă o fată vede pentru prima dată o singură rândunică, nu se va mărita în anul acela, dar oamenii la casele cărora îşi fac cuib rândunicile sunt norocoşi, şi le va merge bine în gospodărie. Dacă rândunicile se întorc devreme, atât primăvara cât şi vara vor fi călduroase. Zăpada din martie e considerată tămăduitoare, motiv pentru care oamenii se spală pe ochi cu ea; la fel şi apa de ploaie căzută în luna martie, deoarece ea împrospătează pielea omului precum şi ţesătura din in sau de cânepă.
