More

    În atenţia absolvenţilor promoţiei 2019

    Absolvenților instituţiilor de învăţământ li se aduce la cunoștință faptul că în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele agențiilor pentru ocuparea forţei de muncă pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă. Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, strada Ion Ghica, nr. 36, nr. telefon 0261 770237.

    Actele necesare
    Înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

    ”Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare”, precizează directorul AJOFM Satu Mare, Simona Dreșidan.

    Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele agenţiilor teritoriale ca persoane în căutarea unui loc de muncă, sunt: actul de identitate, în original şi copie; actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie; adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

    Până când se pot face înscrierile
    Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana, în vârstă de minim 16 ani, care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

    Potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naționale „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE