Performanţa de a ajunge la pensie este de multe ori ignorată, alteori apreciată de către potenţialii pensionari. Aceşti oameni cu o bogată experienţă de viaţă îi întâlnim în diverse situaţii ale existenţei noastre, iar câteodată sugestiile lor ne sunt de folos în „lupta cu viaţa”. Ei au “facultatea vieţii”, pe lângă alte studii, motiv pentru care judecăţile lor de valoare sunt lucide şi devin funcţionale în foarte multe situaţii de viaţă. Pensionarii în general sunt disciplinaţi, se gestionează din puţinul pe care-l au, iar vocea lor nu este întotdeauna auzită de către copiii sau semenii lor.
O voce înţeleaptă spunea, în urmă cu vreo câţiva ani, că ar trebui să existe şi un „ sfat al bătrânilor “ sau, aş zice eu, un sfat al persoanelor vârstnice de pe la noi, chiar şi din diaspora, care să fie consultat înainte de elaborarea şi promulgarea unor programe, legi sau ordonanţe. Această idee, care se vehiculează în popor, s-a născut din inteligenţa şi înţelepciunea unor pensionari, dar n-a fost şi nu este aplicată, n-a devenit viabilă. Vocea pensionarilor se-aude de multe ori în surdină, în cel mai fericit caz din culise, şi foarte mulţi dintre ei, valoroşi de altfel, nu mai sunt capacitaţi, solicitaţi pentru a ne oferi ceea ce este mai bun din gândirea lor şlefuită de anii vieţii.
Într-un alt context, întâlnim pensionari care au lucrat o viaţă întreagă, iar pensiile lor sunt modeste numai pentru că au avut nefericirea să lucreze într-un domeniu care n-a fost atât de bine plătit. Am întâlnit pensionari, care au lucrat în fostele CAP-uri (Cooperative Agricole de Producţie) de dimineaţă până seara, iar salariile au fost foarte mici. Implicit, contribuţia la fondul de pensii a fost mică, dar volumul de muncă, spun ei, a fost de multe ori mai mare, dacă nu egal, cu cel al altor angajaţi, care au lucrat pe “şantierele patriei” în regimul trecut. Oare câţi dintre noi am lucrat la prăşit de dimineaţă până seara, sub soarele dogoritor, cu o bucată de pâine şi slănină în straiţă şi 3 litri de apă ? Am întâlnit pensionari, care altădată au fost muncitori de categoria a VII-a, sau maiştri, care de multe ori lucrau peste program şi în condiţii deosebite, încadraţi în grupa a II-a de muncă, dar care acum la pensie primesc aproximativ 1000 de lei. Unii m-au întrebat dacă este drept sau nu să primească doar atâta pensie, având în vedere că au cotizat la stat vreme de 40 de ani, au fost oameni de bază pe umerii cărora au stat cele mai mari responsabilităţi profesionale. Dacă stai de vorbă cu pensionarii, poţi să constaţi că ei nu au prea mari pretenţii, dar ar dori ca banii de pensie să le ajungă măcar pentru coşul zilnic şi pentru medicamente. Există situaţii dramatice în care trăiesc unii pensionari, iar acţiunile de caritate sunt doar sporadice, de Paşti sau de Crăciun. Unii au foarte mare noroc cu odraslele lor, care lucrează în străinătate şi le mai trimit bani. Sunt şi pensionari, nimic de zis, care au pensii acceptabile, chiar confortabile, cu care se descurcă în viaţa de zi cu zi, în limitele decenţei. Din nefericire, există foarte mulţi pensionari care aşteaptă de la noi, populaţia activă, o pensie mai bună, mai puţină ignoranţă şi o vorbă dulce, care mult aduce. La nevoie, în situaţii de cumpănă, pensionarii au ştiut întotdeauna să întindă o mână de ajutor familiei, prietenilor şi, de ce nu, ţării.
Dumitru Ţimerman