De multe ori am afirmat că avem sătmăreni de valoare şi în ale scrisului. În 18 iunie, la o frumoasă lansare de cărţi, directoarea Editurii “Ecou Transilvan”, din Cluj Napoca, mi-a făcut două surprize, una fiind oferirea unei cărţi realizate de un sătmărean, mai precis, născut în Bârsău de Jos în urmă cu 68 de ani, cu şcoli făcute la noi în judeţ, în Baia Mare şi apoi absolvent de drept, cu ocupaţii diverse, din care 48 de ani secretar de comună. Acesta este, de fapt, autorul minunatei cărţi, care dovedeşte o serioasă preocupare în ale scrisului, făcându-şi debutul literar de timpuriu la “Familia” în 1967, apoi publicând la reviste de prestigiu. Menţionez că oamenii din conducerea Primăriei lui au ştiut să-l aprecieze şi i-au oferit titlul meritat de “Cetăţean de Onoare”, iar judeţul, Diploma de Excelenţă a Consiliului Judeţean. Iată că putem vorbi şi frumos despre autorităţile din judeţul Satu Mare!
Dacă am arunca o privire asupra creaţiei lui Ştefan Aurel Drăgan, am “privi înapoi cu mândrie”, văzând că a publicat şase volume de poezie, patru volume de proză. E mult? E puţin? Nu ştiu decât atât: Ştefan Aurel Drăgan este un scriitor minunat care lasă ceva în urma vieţii, cu bune şi cu rele, fiind un om ambiţios, luptător, chiar tenace – lucru demonstrat de opera sa literară, izvorând din adâncul sufletului său, neforţat de nimeni, exact ca în motto-ul ce străjuieşte prezenta carte:
“Clopotele, fără motiv şi fără regulă,
au început să bată,
şi fără vrerea lor,
de parcă era semn de sinucigaşă dezintegrare,
de parcă n-ar fi trase de mână de om
ci de o nevăzută chemare,
mânate de o groază ameninţare venită de niciunde;
sufletul unui duh încolăcit pe funie fără scăpare….
“Eu, rămas singur pe punte,
făceam semne spre clopotul năuc: pe unde să mai apuc?”
Cele şapte capitole ale cărţii, cuprinse în 193 de pagini, ne fac să-l cunoaştem pe Ştefan Aurel Drăgan, pe copilul şi satul cu biserica, cu forţa de a prezenta nişte realităţi izbitoare. Avem senzaţia, uneori, că satul rămâne fără biserică şi fără clopot, iar Bunul Dumnezeu se retrage din disperarea întunericului ce se abate asupra oamenilor care şi-au pierdut poteca sufletului ce le mai dădea speranţă. Autorul a reuşit, bazându-se pe religia creştină, să ne demonstreze cine suntem noi, de fapt! În finalul capitolului “Dania” vedem împotrivirea oamenilor ce se lasă convinşi să taie falnicul lemn, pe locul lui urmând să ridice clopotniţa chiar ca visul lui Dănilă care prevestea ceva groaznic. Ca urmare încărcată de emoţii încheie capitolul! Amintesc capitolele: “Visul”, “Blestemul”, Fugari peste marginea lumii”, “Prohodul”, “Lutarii” şi “Metrul pătrat de cer”. Remarc faptul că autorul rămâne un permanent ardelean ce preferă mereu satul, tradiţiile, felul de a fi al oamenilor, lupta cu destinul, mitul popular, rămânând în nota sa de o originalitate inconfundabilă.
Conflictul ce apare în creaţia sa literară este atât de interiorizat de parcă ar fi în conştiinţa autorului sau chiar împiedicându-ne pe noi, cititorii. Doamne, ce limbaj foloseşte Ştefan Aurel Drăgan, presărat şi încolţit parcă de elemente ale lexicului din sat, de acolo din Bârsaie!
Rămâne acest scriitor unul puternic, cu o creaţie literară ce se impune şi se va păstra, cu siguranţă!
Apariţia cărţii în 2019, face ca “Ecou Transilvan” să trăiască un simţământ de bucurie, pe care-l trăim şi noi, sătmărenii, fiind vorba de scrierea unuia care a pornit dintre cei ce au devenit eroii cărţii sale. Realizând emisiunea televizată la NVTV “Glasul Bisericii”, am răsfoit cu mult interes cartea prezentă şi am regăsit multe lucruri aidoma celor pe care le-am întâlnit în satele codreneşti de la noi. Am simţit alături de autor, momentele în care puterile sufleteşti şi trupeşti ne slăbesc, iar îngrijorarea şi deznădejdea rânjesc ameninţător către noi, iată o rază de soare coboară lin, sufletul să-l încălzească.
După citirea cărţii simţim cum autorul ne îndeamnă să ne uităm cu alţi ochi la noi, pentru a recunoaşte starea inimii şi a minţii, starea sufletească în care ne aflăm, aruncând un ochi realist mai mult în sus, spre Lumina sfinţeniei! Această lumină va pune stăpânire pe sufletul nostru, înfrumuseţându-l!
Mulţumesc autorului şi editoarei pentru oferta făcută de a citi această minunată carte! O recomand cu căldură!
Teodor Curpaş