More

    Codul Roșu a făcut prăpăd la Satu Mare

    Preț de câteva zeci de minute, județul Satu Mare s-a aflat, în premieră în acest an, sub cod roșu de furtună. Din fericire, dacă putem spune aşa, codul roșu a trecut cu bine peste județul nostru în sensul că nu a căzut grindină. Vântul, însă, și-a făcut de cap.

    Chiar dacă nu a căzut grindină în județ, Codul Roșu în care s-a aflat ieri seară județul nostru a lăsat prăpăd în urma sa.

    Astfel, cel puțin patru acoperișuri au fost luate de vânt, și anume la Vraja Crasnei, la un imobil pe strada Mircea cel Bătrân, de pe fostul cinematograf Victoria și de pe un imobil de apartamente de pe strada Golescu.


    De asemenea, pompierii sătmăreni au intervenit pentru îndepărtarea unor copaci căzuți în localitatea Păulean, care a și blocat circulația în zonă, dar și pe strada Unirii din municipiul Satu Mare.

    Au mai fost înregistrați copaci căzuți pe străzile Făgărașului și Sănătății, iar pe strada Lalelei, un astfel de copac a deteriorat serios o Dacia Duster.


    Desigur, prin tot orașul au mai fost crengi rupte dar care, din fericire, nu au produs pagube.

    Îmbucurător este faptul că niunde în județ nu a c[zut ieri grindină, deși meteorologii au alertat populația în acest sens. Pentru a și le proteja, mulți sătmăreni și-au introdus mașinile la scut sub poduri sau sub copertinele stațiilor de carburanți.


    Din fericire, codul roșu, chiar dacă a ”vânturat” foarte bine județul Satu Mare, nu a lăsat în urma sa pagube însemnate.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE