More

    Cupa Prietenia Nordului sau când sportul elimină frontierele…

    La sfârşitul săptămânii trecute Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi Satu Mare cu sprijinul Federaţiei Române Sportul Pentru Toţi, Academia Olimpică Română, Filiala Satu Mare, Primăria şi Consiliul Local Medieşu Aurit în colaborare cu DJST Satu Mare, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Şcoala Profesională George Coşbuc Medieşu Aurit şi Liceul Ioniţă G. Andron Negreşti Oaş s-a implicat în organizarea unei frumoase şi reuşite competiţii sportive, internaţionale, aflate la ediţia a II-a.
    La întâlnire au fost invitaţi şi au participat elevi născuţi în anul 2005 şi mai mici din localităţile VELYATINO (Ucraina), Coruia (Maramureş), Medieşu Aurit şi Negreşti Oaş. În frumoasa sală de sport a Liceului Ioniţă G. Andron sportivii participanţi au depus efort susţinut pentru a-şi câştiga întâietatea. Din tribună sportivii au fost încurajaţi frenetic de colegi şi simpatizanţi. O surpriză plăcută a fost pentru toţi participanţii prezenţa în mijlocul lor a doamnei primar ZHANNA MYKYTINK din VELYATINO şi a domnului primar MARIAN TOROK din Medieşu Aurit, primarii celor două localităţi înfrăţite. Alături de echipele lor au fost şi Viktoria Pash, Ivan Vostrikov, Oksana Tsyfra, Muroslava Yakobyshyn, Yurii si Oksana Puka din Ucraina, profesorii Calin si Veronica Moje din Coruia, Adrian si Viorica Meszaros din Medieşu Aurit şi Nelu Handrau din Negreşti Oaş.


    Întrecerile s-au desfăşurat în spiritul fair-playului şi a unei discipline model. Probele înscrise în concurs au fost: alergare de viteză 30 m F+M, tenis de masă F+M, şah F+M şi minifotbal (5+1)M-sistem turneu. Clasamentele la probele individuale şi la jocurile de echipă, la fotbal, au arătat astfel:
    Viteză M-locul I-Ban Cătălin-Medieşu Aurit, locul II-Beke Mark-Negreşti Oaş, locul III-Miravitszchi Daniel-Coruia
    Viteză F-locul I-Pash Oksana-Velyatino, locul II-Iozsiban Antonia-Medieşu Aurit, locul III-Moje Miruna-Coruia
    Tenis de masă M-locul I-Marchiş Laviniu-Coruia, locul II-Puka Vladislav-Velyatino, locul III-Iederan Tudor-Medieşu Aurit
    Tenis de masă F-locul I-Iozsiban Andreea-Medieşu Aurit, locul II-Moje Alexia-Coruia, locul III- Pash Anna-Velyatino
    Şah M- locul I-Iederan Tudor-Medieşu Aurit, locul II- Miravitszchi Daniel -Coruia, locul III- Yakobyshyn Andrii-Velyatino,
    Şah F-locul I-Şunea Sara- Coruia, locul II-Iozsiban Antonia -Medieşu Aurit, locul III- Pash Ksenia-Velyatino
    Fotbal-locul –DINAMIC, Coruia, locul II-VELET, Velyatino, locul III-ŞTIINŢA, Medieşu Aurit, locul IV- Liceul Ioniţă G. Andron Negreşti Oaş.


    Eforturile sportivilor au fost răsplătite cu aplauze iar AJSPT Satu Mare a oferit tuturor participanţilor diplome, brăţări, iar primilor trei clasaţi medalii şi cupe. Din partea Comitetului Olimpic – Filiala Satu Mare au primit diplome , medalii şi cărţi. Prof. Adrian Meszaros, preşedintele AJSPT Satu Mare a mai acordat premii speciale constând în diplome, medalii şi cupe sportivilor evidenţiaţi, susţinătorilor, conducătorilor de delegaţii sportive şi celor doi primari.


    Preşedintele AJSPT Satu Mare aduce mulţumiri d-soarei secretar general a FRSPT Flavia Epureanu, domnului prof. Alexandru Contraş, director al Comitetului Olimpic Roman filiala Satu Mare, doamnei translatoare Cseh Maria, domnilor Eudochia şi Vasile Pintea şi tuturor celor care ne-au ajutat să demonstrăm că ştim să organizăm activităţi frumoase care fac cinste şi onoare ţării noastre şi că ştim să-i respectăm şi să-i bucurăm pe cei care cred în noi.
    Preşedinte AJSPT Satu Mare
    Prof. Adrian Meszaros

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE