More

    ”Alchimie, magie, astrologie”. Se anunţă o ediţie interesantă a MedievArtFest Ardud

    Festivalul Medieval de la Ardud, MedievArtFest Ardud, a devenit în decursul anilor un eveniment de interes național și chiar internațional, mii de persoane călcând în Cetatea Ardudului pentru a simți atmosfera medievală, pentru a se întâlni cu cavaleri și domnițe și pentru a cunoaște, pe viu, o parte din istorie.

    La fel ca în anii trecuți, mai multe ordine de cavaleri din diferite orașe medievale din țară își vor face simțită prezența la Ardud, urmând să pună în scenă diferite spectacole și demonstrații.

    Ca și la edițiile de succes din anii precedenți, directorul artistic al festivalului va fi regizorul și actorul din Târgu Mureș, Liviu Pancu, deja invitat permanent la MedievArtFest Ardud.

    Acesta, alături de primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, şi de secretarul Primăriei Ardud, Adrian Micle, au prezentat azi, în cadrul unei conferinţe de presă, atât programul, cât şi alte secrete ale ediţiei din acest an, a şaptea, a Festivalul Medieval de la Ardud, MedievArtFest Ardud.

    Tema aleasă pentru ediția de anul acesta este ”Alchimie, magie, astrologie” și se anunță una deosebită! Festivalul va avea loc în acest week-end, la Ardud, şi sunt invitaţi să participe toţi sătmărenii.

    Sunt invitați:

    Ordinul Deus Vult – Oradea;

    Scutierii de Muhlbach – Sebeș;

    Ordinul Cavalerilor Cetății Roșii – Sibiu;

    Garda Cetății Suceava;

    Garda de Mureș;

    Lăncierii de Ardud;

    Ordinul Solomonarilor – Suceava;

    Lupii de Foc – Târgu Mureș;

    Stegarii de Mureș;

    Teatrul Scena;

    Medieval Art – București;

    Formațiile: Focul Viu – Maramureș; Nomen est Omen – București; Corbu – București.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE