More

    FESTIVALUL BERII. SURPRIZE MARI pentru sătmăreni de la organizatorii Festivalului ”Hops & Beats”


    Cea de-a doua ediție a festivalului berii artizanale ”Hops & Beats”, manifestare organizată cu scopul de a promova excelenta bere locală produsă de HB Traditional Brewery, va avea loc în week-end-ul 9 – 11 august la Satu Mare. Ultimele noutăți în ceea ce privește acest eveniment a oferit, în cadrul unei conferințe de presă, coordonatul evenimentului, Bura Maksay Istvan.

    Astfel, în perioada 1 – 7 august, echipe ”Hops & Beats” vor cutreiera toate cartierele Sătmarului împărțind tuturor celor care le ies în cale nu mai puțin de 5.000 de tichete valorice pentru care aceștia vor primi beri gratis la locul de desfășurare a festivalului, Piața 25 Octombrie.

    ”De luni până în 7 august echipa de la Hops & Beats Satu Mare Local Beerfest va merge în cartiere, pe străzi şi vom oferi cadou sătmărenilor tichete – vouchere pentru bere. În acelaşi timp va fi şi o tombolă, în fiecare seară vor fi extrageri de bere şi biciclete”, a declarat Istvan Bura Maksay, în cadrul conferinţei de presă.

     

    La ediția din acest an este introdus sistemul de jetoane.

    ”Din acest an introducem sistemul de jetoane. Se vor putea cumpăra jetoane, cu care se va putea lua bere sau mâncare. Un jeton, adică o bere, va fi 5 lei. La alimente, la meniuri ne gândim că vor fi fripturi, iar preţurile în multiplu de 5 lei. Încercăm să oferim şi partea de alimentaţie publică la un preţ foarte accesibil. Jetoanele vor putea fi returnabile dacă nu se consumă”, a mai spus Istvan Bura Maksay.

    Cu ocazia festivalului berii artizanale ”Hops & Beats” vor fi instalate 30 de dozatoare, la care se va vinde bere din toate cele 4 sortimente produse de fabrica sătmăreană, adică Samburger, HAB, Transylvania Amber Delight și Transylvania After Dark. Fripturile vor fi gătite pe plite electrice, astfel că va fi un festival fără fum.

    ”Ne pregătim să facem faţă. Într-un minut, dacă toate dozatoarele merg, putem umple 90 de pahare. Încercăm să nu mai fie cozi, să nu mai aştepte lumea după bere. Suntem pregătiţi cu 300 de butoaie, se vor încărca în fiecare dimineaţă, să fie proaspătă, de la sursă, iar dacă nu ajunge avem posibilitatea să mai suplimentăm”, a precizat coordonatorul evenimentului.

    În weekendul respectiv, adică vineri după amiaza şi sâmbăta dimineaţa la fabrica de bere de pe str. Şoimoşeni nr. 32 va fi deschis un magazin de unde se va putea cumpăra bere proaspătă.

    Noul concept “Hops & Beats” lansat anul acesta oferă participanților nu doar o reconectare cu comunitatea și tradiția locală de bere craft ci și o experiență inedită de muzică instrumentală live pe genurile rock, jazz, pop, electronic și reggae.

    Programul va cuprinde momente atractive pentru sătmărenii de toate vârstele, organizatorii acordând o atenție specială copiilor, pentru care vor fi amenajate spații de joacă, în timp ce pe scenă vor urca nume grele ale muzicii românești, maghiare și internaționale precum Vița de Vie, Mihail, The Mono Jacks, Nagy Fero & Beatrice, Iris și Layzee aka Mr. President.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE