More

    A debutat cea de a XII-a ediție a Festivalului AugustFest de la Carei

    Cea de-a dousprezecea ediție a Festivalului AugustFest, eveniment desfășurat în cadrul Carei Fest a debutat marți, 30 iulie 2019. Sute de careieni au apreciat Gala Dansului Careian și au aplaudat concertul susținut de solista Corina Chiriac.

    Programul a fost deschis cu prima parte a Galei Dansului Careian, tinerii de la Magic Dance(Centrul Cultural Carei), pregătiți de Raluca Păvăluc și cei de la Lead&Follow, coordonați de Bagossy Zoltán, Mosdóczi Balázs, Szerény Dóra, prezentând o serie de dansuri moderne și de societate.

    Invitatul special al serii, îndrăgita solistă de muzică ușoară Corina Chiriac a urcat pe scenă în jurul orei 21.15. Aceasta a susținut un recital de neuitat în fața a aproximativ 1000 de persoane. Publicul a fredonat alături de interpretă cunoscutele șlagăre ale artistei, dintre care amintim „Strada speranței”, „Ce mică-i vacanța mare”, „Rața”, „Mama doar mama”, „Opriți timpul”.

    La final spectatorii au aplaudat minute în șir, entuziasmați și emoționați de întâlnirea cu aceasta. Foarte jovială, artista a acordat autografe admiratorilor și s-a fotografiat alături de aceștia la finalul recitalului.
    Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură şi Sport Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.


    Sponsorii evenimentuluiau fost: Alconor Company, Ardealul, Polipol Mobila Foieni, L’Art Hotel, Asociația Equus, Agrotex. Prezentatorii evenimentului au fost: Járay Zsanett și Adrian Ştefănuţi.

    Festivalul AugustFEST a contint aseară târziu cu minirecital Castelanii (partea I), recitat Abakazabra și concertele Malek Andreea și Charlie.

    Rareş Jucan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE