More

    Băsescu dovedeşte, prin modul în care a fost primit la Berlin, că nu cunoaşte diplomaţie

    base71

    Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, şi eurodeputatul PSD Corina Creţu susţin că preşedintele Traian Băsescu a făcut un deserviciu României şi a acţionat contrar principiilor diplomatice mergând într-o vizită în Germania “când oficialii acestei ţări aveau pe agendă cu totul alte priorităţi”. Ivan susţine, într-un comunicat, că Traian Băsescu a acţionat contrar principiilor diplomatice efectuând o vizită în Germania într-un moment în care oficialii acestei ţări aveau pe agendă cu totul alte priorităţi – vizita ministrului de externe american, a premierului polonez Donald Tusk şi a comisarului european Laszlo Andor. “Preşedintele arată, ca de obicei, că nu ştie diplomaţie. Problema este că prin modul expeditiv în care a fost primit la Berlin, preşedintele Traian Băsescu riscă să facă România de râs, în primul rând, apoi şi pe el, dar asta contează mai puţin. O vizită de lucru a reprezentantului României nu se face decât atunci când agenda oficialilor din statul gazdă permite acest lucru. Or, Traian Băsescu nu a ţinut cont de acest lucru, iar presa germană vorbeşte acum despre modul în care oficiali precum Angela Merkel n-au avut timp de reprezentatul României. Din fericire, nu-l mai bagă nimeni în seamă nici în afara ţării. Acum şi primirea de la Berlin demonstrează acest lucru”, susţine Cătălin Ivan.

    La rândul ei, europarlamentarul PSD Corina Creţu, vicepreşedinte al Grupului Social-Democrat din Parlamentul European şi vicepreşedinte al PSD, susţine că “Traian Băsescu, chiar şi pe finalul mandatului, dă dovadă că nu înţelege nici cele mai elementare norme ale diplomaţiei”. “Faptul că preşedintele României susţine o vizită oficială la Berlin fără să fie primit de reprezentanţii conducerii politice a Republicii Federale vorbeşte de la sine”, afirmă Creţu. Potrivit acesteia, este regretabil că preşedintele Traian Băsescu “pune din nou România într-o situaţie sensibilă din punctul de vedere al relaţiilor noastre externe”. “Băsescu a părut pur şi simplu ca un musafir nepoftit în Germania. Vorbim iarăşi de o gafă a protocolului Administraţiei Prezidenţiale pe care, de această dată o surprinde şi presa germană”, a mai declarat europarlamentarul PSD.

    Corina Creţu mai susţine că “este o regulă ca preşedintele unui stat străin să fie primit protocolar când susţine o vizită externă”. “Singurul motiv la care mă pot gândi, pentru care acest lucru nu s-a întâmplat vineri pe 31 ianuarie, este că vizita nu a fost organizată în conformitate cu normele protocolului internaţional”, mai afirmă Creţu.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE