More

    Copil de doi ani, opărit cu supă

    elicopter-smurd

    La Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare a fost adus cu ambulanţa n.r. luni, în jurul orei 14.15, un băiat în vârstă de 2 ani şi 6 luni cu arsuri grave. Copilul avea arsuri de gradul II/III pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului, pe torace, fese, în zona organelor genitale şi pe coapse. Arsurile au fost provocate prin răsturnarea accidentală a unui vas în care se afla supă fierbinte. După prezentarea la UPU, copilul a fost transportat la sala de operaţii pentru toaletarea plăgilor, iar ulterior a fost internat în cadrul secţiei de Terapie Intensivă. Deoarece este vorba de un copil cu arsuri pe o suprafaţă extinsă, conform procedurilor pentru aceste situaţii, personalul medical din cadrul UPU a solicitat un elicopter SMURD pentru transferarea pacientului într-o clinică de specialitate din Bucureşti. Elicopterul va ajunge la Satu Mare în cursul dimineţii de azi(n.r. marti).

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE