More

    Castorul ratat nu se mai dă la şoric şi la cârnat

    smenurile-moldovene-ale-lui-castorica

    Castorul Rică nu mai poate fi văzut în ultima vreme prin Satu Mare, nici la acţiunile populare din zona în care a fost ales senator acest împuţit rozător. La recent încheiatul concurs de tăiat porci de la Livada, actuali sau foşti colegi parlamentari s-au mirat că nu-l văd în mulţime cu şoricul la gură pe Castorul ratat, care ani la rând pe gratis s-a înfruptat şi deseori ruşinos s-a îmbătat. Degeaba au stat în aşteptare corturi şi standuri pline de cârnaţi şi caltaboşi, pregătiţi de meşteri valoroşi, că respectivul bolund n-a mai apărut, ci s-a dat de tot la fund. Se zice că ar fi grav bolnav, şi că după problemele psihice ar mai suferi şi de unele afecţiuni fizice, mai mult sau mai puţin interne. Unul dintre cei mai buni măcelari s-a oferit să-l repare de la brâu în jos pe acest jegos care de toţi a fost uitat după ce cu neruşinare a trădat şi a intrat adânc în rahat. Fără nicio frică l-ar opera pe Rică Castorică, cel ruşinat de dotarea sa mică, iar printr-o operaţie banală l-ar putea scăpa de problema anală. Chiar s-ar încumeta să-l castreze, pentru a nu mai încerca să penetreze acest Castor escroc care de toată lumea şi-a bătut joc. Prins la înghesuială, va trebui în sfârşit să dea socoteală şi se va alege şi cu o bună păruială. Mai este doar puţin şi Castorul retardat, puturos şi unsuros, va plăti cu vârf şi îndesat pentru al său mare păcat.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE