More

    No comment la Legea mitingurilor

    jandarmi

    Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare au precizat ieri, în cadrul sesiunii de comunicări organizate în cadrul Comisiei de Dialog Social în parteneriat cu Instituţia Prefectului Satu Mare, că Legea 60/1991, cu privire la organizarea manifestărilor publice, ar putea fi modificată şi au solicitat reprezentanţilor societăţii civile prezenţi să facă propuneri în acest sens. Nici sindicaliştii şi nici reprezentanţii instituţiilor judeţene nu au avut nicio propunere de modificare a acestei legi.

    Propuneri ioc
    Activitatea a fost organizată în etapa de dialog social a campaniei “Jandarmeria pe înţelesul tuturor ” şi a fost prezidată de prefectul Eugeniu Avram şi de adjunctul Inspectorului Şef al Jandarmeriei Satu Mare, colonelul Radu Leucuţa. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii instituţiilor deconcentrate şi ale principalelor asociaţii patronale şi sindicale la nivel judeţean. Împreună cu juristul Jandarmeriei, locotenent-colonelul Ovidiu Popa, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, căpitanul Lucuţ Camelia, şi ofiţerul specialist de ordine publică şi negociator, locotenent-colonelul Gheorghe Vlad, toţi cei prezenţi au dezbătut aspecte referitoare la prevederile legale care reglementează modul de desfăşurare a manifestărilor publice.

    În prima parte a întâlnirii, colonelul Leucuţa Radu a vorbit despre posibilitatea modificării Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, solicitând celor prezenţi propuneri de modificare. Până la sfârşitul şedinţei, niciunul dintre cei prezenţi nu a făcut nicio propunere rezumându-se la a aprecia buna colaborare dintre instituţiile care le reprezintă şi Jandarmeria sătmăreană pe parcursul organizării acţiunilor stradale din trecut.

    Prevederi legale care trebuie ştiute

    În continuare, juristul Jandarmeriei, Ovidiu Popa, a prezentat drepturile fundamentale ale cetăţenilor privind organizarea adunărilor publice, precum şi faptele de natură penală şi contravenţională care pot fi săvârşite la astfel de acţiuni. Astfel, amenzile pot fi aplicate pentru nedeclararea adunărilor publice, dacă nu sunt respectate locul şi traseele iniţiale, precum şi pentru refuzul părăsirii locului după finalizarea manifestaţiei, pentru instigare la violenţă sau pentru organizarea unei alte manifestaţii în acelaşi loc şi la aceeaşi oră. Faptele de natură penală enumerate sunt opunerea cu violenţă faţă de autorităţile de ordine publică, împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei, instigarea publică la violenţă, portul obiectelor periculoase în zona acţiunilor stradale şi altele.

    Locotenent-colonelul Gheorghe Vlad a prezentat condiţiile care trebuie îndeplinite pentru organizarea manifestărilor publice printre care să fie autorizate de către primăria pe raza căreia urmează a avea loc, să fie înştiinţaţi jandarmii şi să fie respectate condiţiile legale. Acesta a mai adăugat că în ultima perioadă nu au fost semnalate astfel de probleme pe teritoriul judeţului Satu Mare şi că manifestările publice organizate au respectat prevederile legale. Prefectul a apreciat buna colaborare între jandarmii sătmăreni şi organizatori în cazul manifestărilor publice care au avut loc în judeţ.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE