More

    Vitezoman sucevean, frânat la Ciuperceni

    Poliţiştii rutieri au acţionat marţi pentru prevenirea evenimentelor rutiere, sancţionând participanţii la trafic care încalcă regimul rutier, cu precădere pietonii , categorie care este expusă în mod constant la accidente atât ca victime cât şi ca vinovaţi, dar şi conducători auto care nu respectă regulile privind prioritatea de trecere a pietonilor. Acţionând cu aparatura radar oamenii legii au oprit în trafic în localitatea Ciuperceni o autoutilitară marca Mercedes, înmatriculată în judeţul Suceava, la volanul căreia se afla o persoană de sex masculin. Conducătorul auto a fost depistat de către poliţişti conducând cu viteza de 109 km/h pe raza localităţii menţionată anterior, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că Daniel P., în vârstă de 42 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat. Acesta s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE