Divorţul – care a pus capăt unei înţelegeri politice de mari speranţe pentru românii care au avut înţelepciunea, într-o majoritate consistentă, să valideze prin vot o justificată opţiune anti-sistem – este greu de înţeles din cauza lipsei lui de logică. În esenţă, are mai puţină importanţă strădania de a stabili cui îi aparţine vina rupturii ce părea la un moment dat o imposibilitate care apoi s-a dovedit posibilă. Fără vreun precedent asemănător, dar cantonate în prelungiri păguboase învăluite de ceaţa pâcloasă a neclarităţilor, consecinţele colaterale inevitabile sunt dezamăgitoare.
Fără a decreta vinovăţii, foştii votanţi de bună credinţă au parte de o derută ajunsă la paroxism. Prin discursul său de adio, mult prea arogant şi zeflemitor, Crin Antonescu le-a dat undă verde subordonaţilor din judeţe să menţină vechile relaţii cu partenerii lor din PSD. Ciudăţenia este: la ce divorţ politic a pus de fapt liderul liberal umărul, dacă pe ici, pe colo, concubinajul persistă? Şi dacă ăsta este scenariul, ar trebui să aflăm de ce liderii PNL din judeţe s-au bucurat, totuşi, că foştii lor colegi din PSD le-au întins ramura de măslin a păcii?
Se pare că cei care au ajuns să ne conducă destinele au învăţat să fie originali şi când este vorba de divorţuri politice. Se fac iată pe bucăţi, pe ici, pe colo, acceptându-le aşa cum au hotărât şefii din Capitală, din punctul lor de vedere, pentru că, nu-i aşa?, devine cât se poate de limpede că scopul – se ştie care a fost el – nu are nicio legătură cu mijloacele prin care acesta este atins. Numai că, la fel ca în viaţă, uneori şi în politică: un divorţ generează şi alte divorţuri.
Ar putea fi înţeleasă până la un punct ambiţia care l-a mânat pe Crin Antonescu în lupta sa ţâfnoasă: PNL să-şi adjudece într-un final şi funcţia de preşedinte al României, şi cea de premier. Adică, tocmai cum a vizat Traian Băsescu şi i-a reuşit, adunând toate palierele puterii sub controlul său nemijlocit. Numai că se impune adăugată intenţia lui Călin Popescu Tăriceanu de a înfiinţa Partidul Reformator Liberal, ca o nouă componentă a USL, dar şi cea de a candida din această postură la preşedinţia României. Deci alt divorţ politic, al liberalilor de liberali, dar şi aceasta doar pe bucăţi.
Victor Ponta mai speră, fără să prea aibă de ce, la refacerea tandemului cu Crin Antonescu, dar, din păcate, sloganul care i-a unit iniţial “Dreptate până la capăt” se pare că a fost doar unul electoral. Spre dezamăgirea românilor doritori să aibă parte de sfârşitul firesc al unui regim ce le-a fost ostil. Iar timpul nu mai are răbdare.