More

    Noul Cod Rutier, respins de Senat

    1

    Senatul a respins noul Cod Rutier, cu 119 voturi “pentru”, două “împotrivă” şi o abţinere, după ce comisiile reunite de administraţie, juridică şi de apărare au propus un raport de respingere. Proiectul de lege a fost iniţiat de fostul ministru de Interne, Radu Stroe, şi a stârnit controverse şi în cadrul comisiilor, unde pesedistul Darius Vâlcov le-a reproşat liberalilor că nu-şi mai susţin propriul proiect.

    În varianta iniţială a proiectului de lege trimis de Guvern, erau prevăzute pedepse extrem de drastice pentru şoferii care încălcau regulile de circulaţie de până la 9.600 de lei, în timp ce permisul de conducere putea fi suspendat cel mult doi ani.

    Cea mai importantă modificare propusă viza ”legalizarea” alcoolemiei la volan. Guvernul propunea atunci ca alcoolemia permisă la volan să fie cel mult 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat şi de 0,20 g/l alcool pur în sânge. Şoferii prinşi cu o alcoolemie cuprinsă între 0,15 – 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,20 – 0,50 g/l alcool pur în sânge ar fi plătit o amendă cuprinsă între 1.680 de lei şi 4.000 de lei, precum şi suspendarea carnetului pe o perioadă de 6 luni. Şoferii prinşi cu o alcoolemie de peste 0,50 g/l alcool pur în sânge ar fi fost pedepsiţi cu închisoare de la 1 la 5 ani.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE