More

    Vizită surpriză pentru Tibi Csik!

    csik

    Alături de Mircea Bolba, principalul Olimpiei Tibi Csik îşi pregătea liniştit antrenamentul de ieri dimineaţă (n.r. joi) când în uşa vestiarului a apărut ca din senin fratele său, Levente Zsolt.

    “În prima fază n-am fost atent şi am vrut să l întreb pe cine caută şi dacă pot să-l ajut cu ceva , după care am realizat cine e… De trei ani n-a mai fost acasă şi nici nu mi-a spus nimic de această vizită fulger”, a spus Tibi care în glumă şi-a întrebat fratele dacă e pregătit să joace sâmbătă cu CS U Craiova făcînd aluzie la suspendările fundaşilor săi, Munteanu şi Ene.

    Levente-Zsolt Csik a plecat în Germania imediat după promovarea în Liga 1 a Olimpiei, în 1999, iar de atunci a evoluat chiar şi în 2 Bundesliga pentru Dynamo Dresda. De cinci ani a agăţat ghetele în cui şi a absolvit o şcoală de fizioterapie iar acum e stabilit la Hanovra.

    “Am venit doar pentru trei zile în ţară şi mă bucur că voi putea vedea acasă şi un meci al Olimpiei. Sper să-i port noroc fratelui meu şi să bată Craiova”, a spus Levente Csik care şi-a revăzut şi fostul antrenor, Gabi Both, cu care a promovat cu Olimpia în 1999 în Liga 1.

    În România, Levente-Zsolt Csik a evoluat la Olimpia, FC Braşov şi Dinamo Bucureşti. Interesant a fost duelul din sezonul 95-96 dintre cei doi fraţi Csik, Levente evoluînd la Dinamo iar Tibi la Steaua.

    oli

    Craiova a ajuns  cu avionul
    Altfel, Olimpia va întâlni sâmbătă, de la ora 11, acasă pe CSU Craiova. Oltenii au venit de ieri la Satu Mare şi s-au cazat la Hotel Melody. Echipa doljeană se respectă însă. Fotbaliştii nu au călătorit 550 de km cu autocarul, ci au luat avionul de la Bucureşti, acesta aterizând ieri (n.r. joi), în jurul orei 18.00, pe Aeroportul Satu Mare. Senzaţie, autocarul a călătorit gol şi i-a aşteptat la ieşirea din aeroport.

    Florin Mureşan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE