More

    Artiști din Țara Oașului la aniversarea Radio România Cluj

    oas

    Începând din 3 februarie, Radio România Cluj a dat startul programelor dedicate aniversării a 60 de ani de existenţă a instituţiei. În 15 martie 1954, două ore de program, incluse în grila de programe a postului naţional, semnalau naşterea la Cluj-Napoca a unui nou post de radio teritorial. Cu acest prilej, sunt organizate o serie de manifestări, printre care și spectacolul aniversar „60 de ani cu Radio Cluj – Din grădina cu flori multe”. La spectacolul care avea loc vineri, 15 martie, la Sala Radio, vor participa artiști de primă mărime ai cântecului popular românesc, între care și reprezentanții Țării Oașului – interpreta Maria Tripon împreună cu ceterașii Vasile Solomon și Ioan Rus.

    Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, a declarat că oşenii sunt onoraţi că au fost invitaţi la acest spectacol. ”Felicităm Radio România Cluj – veritabilă instituție de presă din inima Transilvaniei – pentru toate lucrurile frumoase realizate pe durata celor 6 decenii de existență. Suntem onorați să fim invitați în cadrul spectacolului aniversar și vă dorim sincere urări de La mulți ani!”, a declarat primarul Aurelia Fedorca. La rândul său, directorul Casei Orăşeneşti de Cultură Negreşti Oaş, Natalia Lazăr, a felicitat echipa Radio România Cluj la acest ceas aniversar. ”Ne bucurăm că Oașul este alături de Radio România Cluj la ceas aniversar și dorim întregii echipe mult succes pe drumul drept și demn creat de predecesori, deoarece Radio Cluj a fost și va rămâne un post cu un statut cultural bine definit, lider al studiourilor teritoriale”, a mai adăugat Natalia Lazăr.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE