Nu o dată la uşa sufletului nostru au bătut, cu rugăminţi fierbinţi, oropsiţii soartei. Fie ei din alte neamuri sau, poate, chiar cunoscuţi de-ai noştri extrem de apropiaţi. Ei nu sunt mulţi şi vin arareori să apeleze la bunătatea, sfatul sau susţinerea noastră prin idei, a unei cauze disperate, în care aceştia se află fără voia lor. Dacă ar fi să rememorăm toate solicitările disperate pe care le-am primit de-a lungul vieţii, trăită până acum, dacă ar fi să le judecăm retroactiv, oare la câte am răspuns pozitiv şi la câte am răspuns negativ ?
Dacă am răspuns pozitiv, în sensul că i-am întins o mână de ajutor unui semen de-al nostru disperat, înseamnă că am gustat din bucuria celui pe care l-am sprijinit pe calea vieţii. Adică ne-am bucurat de bucuria lui nemăsurată. În sufletul nostru s-a strecurat atunci o linişte şi un sentiment de împlinire, pentru că am reuşit să dăruim aproapelui nostru, aflat în suferinţă, la nevoie, o fărâmă din averea noastră, din credinţa, ştiinţa şi experienţa de viaţă, din puterea de a face bine celuilalt. Am reuşit să ne desprindem de lumea materială, de iubirea faţă de ea, şi să dăruim fără să cerem nimic în schimb. Dar aceste seminţe ale binefacerii, de fapt, au fost sădite de noi în pământul fertil al bunătăţii, iar mai târziu, acestea vor încolţi şi vor răsări, ca nişte flori de primăvară, dăruite nouă parcă de o mână nevăzută. Seminţe bune-ai semănat, recolta recunoştinţei ai primit în dar.
Dacă am răspuns negativ, înseamnă că în noi s-a dat o luptă crâncenă. Dorinţa de a face bine s-a luptat cu orgoliul, egoismul şi judecăţile nedrepte, care ne-au învins decizia pozitivă. Câteodată apar şi procesele de conştinţă, şi, de fiecare dată, încercăm să ne consolăm cu tot felul de judecăţi nefundamentate, pe care le aruncăm ca nişte săgeţi asupra celui care a venit să ne ceară ajutorul, mila şi puterea noastră pentru a-i ajuta să iasă dintr-o situaţie disperată a vieţii. Din păcate, aceste seminţe ale ignoranţei noastre vor încolţi, iar din ele se vor naşte situaţii asemănătoare în care ne vom afla şi noi, mai devreme sau mai târziu. Abia atunci vom putea cunoaşte starea disperată în care s-a aflat cel care a venit să ne ceară o bucăţică din bunătatea noastră. Seminţe rele-ai semănat, recolta durerii conştientizării ai căpătat în dar, pentru a renaşte la viaţă.
Pe drumul vieţii noastre am întâlnit oameni care trăiau în afara sistemului de valori morale şi de multe ori ne-am hotărât să trecem pe lângă ei fără să le întindem o mână de ajutor, chiar dacă nu ne-au cerut nimic. De multe ori ne refugiem în spatele cuvintelor: “ Nu e treaba mea, de ce să-l ajut eu pe acest om, pentru că nu am nimic de câştigat ! “ . Spre bucuria noastră, există printre noi oameni care nu gândesc în felul acesta. Au fost cazuri în care semeni de lângă noi s-au aplecat asupra acestor oameni rătăciţi pe calea vieţii, morţi din punct de vedere al valorilor morale, iar ulterior, aceşti oameni readuşi pe drumul cel bun, al virtuţilor, le-au întins o mână de ajutor binefăcătorilor.
Provocările vieţii sunt nenumărate şi, de multe ori, acestea au: înfăţişări diferite, măşti ademenitoare şi strălucitoare. Omul cel slab, nepregătit din punct de vedere moral, orbit de răutate, cade în tot felul de capcane, din care nu mai reuşeşte să iasă, iar dacă reuşeşte…regretele îl urmăresc toată viaţa. Prietenii cei mai buni sunt văzuţi ca nişte duşmani nemiloşi de cei care au luat-o pe drumul greşit al vieţii şi, astfel, începe lupta nejustificată, nedreaptă împotriva lor. De fapt, în realitate, lupta ar trebui să se desfăşoare în interiorul omului, pentru ca acesta să-şi poată coordona: judecăţile, ura, invidia şi lipsa de înţelepciune necesară pentru a-şi pune în valoare “talantul” cu care s-a născut în această lume plină de provocări. Ce ai tu cu harul meu ?, pentru că eu nu am nimic de-a face cu harul tău ! Tu, ai ce ai cu « talantul » altora, iar al tău, de ce îl închizi în cuşca sufletului cătrănit de răutate, laşitate şi prostie ?
Armonia convieţuirii paşnice există în fiecare dintre noi. Nu trebuie decât să întindem mâna nevăzută a bunătăţii, pentru a lăsa Lumina să pătrundă în sufletele noastre, întunecate parţial sau în întregime, pentru ca faptele bune să încolţească în pământul fertil al omeniei. Omul, prin învăţăturile sale îndreptate împotriva Răului, trebuie să-şi construiască şi să menţină în jurul lui o cetate a valorilor morale, pentru a-şi putea apăra bunătatea împotriva provocărilor iscate de Răul care ne dă târcoale în fiecare clipă a existenţei noastre. Răul ne incită mereu, sub diferite forme: pentru a ne ispiti, pentru a ne implica în lupte sterile împotriva celor pe care ar trebui să-i iubim creştineşte, necondiţionat şi pentru a ne scoate din sfera Luminii. “ Paza bună trece primejdia rea ! “
Dumitru Ţimerman